Judecătorii au suspendat apelul Statului Român privind administrarea Damen Shipyards Mangalia
Judecătorii au suspendat apelul Statului Român privind administrarea Damen Shipyards Mangalia
Apelul declarat de Statul Român prin Șantierul Naval 2 Mai SA, acționarul majoritar al Damen Shipyards Mangalia SA, a fost suspendat de judecători până la finalizarea unui alt dosar conex, care contestă hotărârea AGEA privind imposibilitatea desemnării unui administrator special.
Dosarul 3515/118/2025, care face obiectul suspendării apelului, vizează anularea hotărârii AGEA din 20 martie 2025. Procesul în cauză a fost amânat până la 20 ianuarie 2026, după ce grupul Damen a cerut să intervină în procedură. Atunci s-a decis că AGEA nu poate desemna un administrator special în lipsa votului unanim al acționarilor.
Conform ziarulamprenta.ro, acest conflict survine în contextul în care, din iunie 2024, șantierul se află în procedură de insolvență. Acționarii nu au reușit să ajungă la un acord asupra unui administrator special, iar în iunie 2025 Tribunalul Constanța a dispus ridicarea dreptului de administrare al societății, decizie contestată de Statul Român.
Reprezentanții statului susțin că ridicarea dreptului de administrare ar putea conduce societatea spre faliment, argumentând că un administrator judiciar nu are calificarea necesară pentru managementul unei companii tehnice și complexe, cum este Damen Shipyards Mangalia. Astfel, instanța urmează să decidă în ambele dosare pentru a stabili administrarea viitoare a șantierului.