Lifestyle
/
Constanta
/
02 iun. 2026, 22:30
Moștenirea lui Marilyn Monroe, la 100 de ani de la nașterea ei, este întruchipată de ultimul său film
Potrivit avclub.com, prima dată când Marilyn Monroe apare pe ecran în The Misfits, ultimul său film complet, este în timpul repetițiilor. În rolul lui Roslyn Taber, o viitoare divorțată pe drum spre tribunal pentru o audiere, ea repetă replicile pentru judecător, perfecționându-și machiajul și asigurându-se că poartă rochia potrivită. Trebuie să fie exact ceea ce sistemul de justiție își dorește, o femeie nedreptățită în căutarea libertății, chiar dacă Roslyn însăși nu crede pe deplin în acest lucru. Importanța filmului The Misfits în portretizarea personajului Roslyn Taber La un secol de la nașterea lui Monroe, această introducere a personajului rămâne una dintre cele mai fascinante din filmografia sa, deoarece reflectă în multe feluri întregul proces de realizare a filmului The Misfits—o finală tragică pentru Monroe, unde o căsnicie în degradare ar fi trebuit să conducă spre un nou început. Nimeni nu a crezut atunci că filmul lui John Huston, adaptat de soțul lui Monroe, Arthur Miller, dintr-o povestire scurtă cu același nume, va marca ultimul ei cântec de lebădă. Nu a fost niciodată intenționat ca un rămas bun. De fapt, a fost conceput inițial ca o reintroducere a starului, care petrecuse câțiva ani departe de lumina reflectoarelor pentru a se concentra pe căsătorie și maternitate, ceea ce, din păcate, nu s-a materializat. The Misfits ar fi trebuit să fie întoarcerea glorioasă a lui Marilyn Monroe, consolidându-i statutul nu doar ca star de cinema capabil să aducă mulțimi, ci și ca actriță serioasă capabilă de mai mult decât i-a oferit Hollywood-ul vreodată. În schimb, The Misfits nu a fost relansarea carierei sau lucrarea de dragoste care ar fi salvat căsnicia, ci mai degrabă o încheiere neintenționată, care doar a sugerat ce ar fi putut fi moștenirea ei. În ciuda pedigree-ului său, cu Huston și Miller în spatele camerei și Monroe, Clark Gable (care a murit la 12 zile după terminarea filmărilor, făcând din acesta și ultimul său film), Montgomery Clift și Eli Wallach în fața ei, The Misfits nu este un film grozav. Dificultățile producției și impactul lor asupra filmului Anii de rescrieri, în timp ce Miller și Huston reveneau asupra textului, au fost responsabili pentru o tonalitate aspră. Personajele recită monologuri lungi, de tipul lui Miller, despre viață în loc să comunice între ele, iar ritmul, cu excepția secvenței culminante, frecvent stoarce filmul de energie. Este un film prins între o dramă de caracter care doare despre moartea unui anumit tip de masculinitate americană și un western romantic despre o femeie care oferă câtorva cowboy singuratici o șansă la răscumpărare. Nimeni nu este victimizat de această disonanță mai mult decât Monroe. Arcul lui Roslyn, atunci când funcționează, este menit să conteste concepția noastră despre cum ar trebui să fie un personaj Marilyn Monroe. În acea scenă inițială, este semi-nud, își pune machiajul, pregătindu-se să mulțumească un bărbat (un judecător) pentru a scăpa de grijile unui altul (soțul ei pe cale de a fi ex). Este preocupată să-i facă pe toți fericiți, să obțină totul exact așa cum trebuie. De asemenea, este incredibil de frumoasă, iar proprietara ei, doamna Steers (Thelma Ritter), îi spune mecanicului și pilotului Guido (Wallach) că Roslyn nu poate conduce mașina ei pentru că bărbații provoacă accidente de coliziune doar pentru a avea un motiv să vorbească cu ea. Când Guido o vede pentru prima dată, devine imediat obsedat, iar această obsesie contagioasă se transmite și cowboy-ului în vârstă Gaylord (Gable) și rătăcitorului de rodeo Perce (Clift). Imediat, Monroe reînvie modelul Sugar Kane din Some Like It Hot, al unei femei irezistibile care ar putea avea nevoie de ajutor și este înconjurată instantaneu de bărbați care ar dori să-i ofere acel ajutor. Atunci, narațiunea se schimbă. Roslyn este inițial vândută ideii că un bărbat—fie el Gay, liber cu sufletul, sau Guido, rănit—o va salva, dar apoi primește ocazia de a se salva singură când Guido îi oferă o casă în deșertul Nevada, fără plată. Acolo, cu Gay alături, se îndrăgostește nu doar de stilul său de viață experimentat, ci și de peisaj. Departe de oraș și de capcanele vieții ei vechi, găsește ceea ce Gay numește, la finalul filmului și în circumstanțe mai întunecate, „o altă modalitate de a fi vie”. Reîntinerită de libertatea acestui nou stil de viață, bucuria și tinerețea relativă (Monroe avea în jur de 35 de ani, în timp ce Wallach avea aproximativ 45 de ani și Gable se apropia de 60) îi oferă o energie nouă bărbaților mai în vârstă din jurul ei, amintindu-le ce e posibil și cât de ușor poate fi să te bucuri de lucrurile mici. Când tensiunea dramatică principală a filmului apare în cele din urmă, Miller, spre aprecierea lui, ia o întorsătură interesantă. O perioadă, pare că principalul conflict va fi pur și simplu gelozia lui Guido asupra relației lui Gay cu Roslyn, plasând-o pe Monroe într-un alt film în care bărbații se luptă pentru ea. Asta este încă o parte a poveștii, dar conflictul mai mare apare atunci când Roslyn înțelege violența casuală față de animale cu care Gay își trăiește viața. Totul începe cu iepuri în grădină, dar ulterior se extinde să includă mustangs sălbatici în deșert, pe care Gay, Perce și Guido intenționează să-i captureze, să-i strângă și să-i vândă companiilor de hrană pentru câini pentru a câștiga repede câteva dolari. Roslyn consideră acest lucru inutil de crud, iar publicul vede caii ca întruchipări ale noii sale libertăți, pe care Gay vrea să o înăbușe. Este o șocare uriașă pentru Roslyn, care acum vede că bărbații care i-au arătat calea către libertate nu sunt mai buni decât oricare alți bărbați, pregătiți să ancoreze tot ce este liber și să-l tameze, pentru că, așa cum spune Gay, „nimic nu poate trăi, decât dacă ceva moare.” La final, Roslyn trebuie să pună pe hold salvarea ei pentru a-l salva pe Gay, care își schimbă punctul de vedere și pleacă în întuneric cu Roslyn, urmând Steaua Nordului spre casă. Merită să expunem arcul lui Roslyn în acest mod, dacă nu pentru a vedea că nu este atât un arc de caracter, cât o serie de oscilații emoționale sălbatice, culminând cu monologul strident al lui Monroe în deșert, în care își blesteamă cei trei cowboy pe care îi numește „bărbați morți.” Potrivit biografului lui Monroe, Donald Spoto, ea a urât acea scenă și a simțit că a redus personajul ei la nu mai mult decât o „criză stridentă și nebună”, luând din nuanța și inteligența vieții lui Roslyn în acel moment. Așa cum subliniază Spoto în Marilyn Monroe: The Biography, când Miller a început să scrie The Misfits la sfârșitul anilor 1950, era profund îndrăgostit de noua sa soție, gata să construiască case de vis la țară, concepute de Frank Lloyd Wright, și să se stabilească cu copii, în timp ce ea juca rolul de soție și mamă perfectă. Până în 1960, când au început filmările la The Misfits, cu un scenariu atât de neterminat încât Monroe a trebuit să stea trează o întreagă noapte pentru a învăța paginile scrise în fiecare zi, căsnicia era în degringoladă. Monroe și Miller aveau camere de hotel separate, Monroe se lupta cu noi niveluri de abuz de substanțe, iar cu fiecare rescriere nouă, părea că Roslyn se îndepărta din ce în ce mai mult de caracterul pe care Miller îl concepuse inițial, cel care ar marca întoarcerea soției sale ca actriță dramatică serioasă. Roslyn își pierduse mult din nuanță, redusă la „fată frumoasă” în unele scene și la „femeie stridentă” în altele. În ciuda reputației sale de actriță dificilă cu care era greu de lucrat din cauza întârzierei cronice, a dependenței de droguri și a insecurității paralizante, în ciuda perioadelor ei de boală și epuizare și a căldurii sufocante din Nevada, în ciuda necesității sale de a face multe dubluri pentru a obține fiecare scenă exact așa cum trebuie și a dependenței sale de familia Strasberg pentru a-i fi antrenori de actorie permanenți, Monroe nu a fost absorbită complet de machinațiile scriitorului Miller. Nici nu a fost intimidată sau eclipsată de starurile de cinema bărbați din jurul ei, chiar și de Gable, pe care adesea spunea că își imaginează că ar fi tatăl ei când era fată. La un moment dat, pe măsură ce bugetul filmului creștea iar producția amenința să se închidă, Huston—al cărui viciu al jocurilor de noroc…
