Procesul dintre IPS Teodosie și Universitatea Ovidius continuă în 2025
Procesul dintre IPS Teodosie și Universitatea Ovidius continuă în 2025
Asociația Absolvenților și Studenților Facultății de Teologie "Sfântul Apostol Andrei" din Constanța a înaintat o cerere de intervenție în sprijinul Înaltpreasfințitului Teodosie. Acesta a inițiat o acțiune în justiție la Tribunalul Constanța, solicitând să fie obligată Universitatea Ovidius la compensarea daunelor pe care le-ar fi suferit prin pierderea calității de titular al Facultății de Teologie.
Dosarul în cauză poartă indicativul 8582/118/2023, iar judecătorii au decis să amâne procesul până în luna februarie 2025, pentru a putea analiza cererea de intervenție. Studenții de la Teologie afirmă că deciziile luate de Senatul Universității Ovidius, contestate în instanță, au afectat calitatea educației vocaționale și performanța teologică, limitând astfel dreptul studenților de a beneficia de predarea harică și de îndrumările necesare.
Aceștia au subliniat că IPS Teodosie este cel mai apreciat profesor de către studenți, având o vastă experiență în învățământul teologic și ocupând funcții de conducere în cadrul școlii doctorale. De asemenea, studenții și absolvenții au evidentiat realizările sale academice, menționând că IPS Teodosie este membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al altor academii internaționale.
Asociația a evidențiat faptul că studenții sunt prejudiciați prin reducerea orelor de predare oferite de IPS Teodosie, ceea ce impactează direct nivelul academic al acestei instituții, unică în domeniul teologic din Constanța. Totodată, studenții au explicat că predarea disciplinei teologice este distinctă și necesită interpretarea profundă a textelor biblice, IPS Teodosie fiind considerat unicul profesor capabil să realizeze acest lucru într-un mod pe deplin comprehensibil pentru studenți.
Acum, toate aceste argumente urmează să fie analizate de judecătorii Tribunalului Constanța, care vor decide dacă Asociația Absolvenților și Studenților poate interveni în favoarea Înaltpreasfințitului Teodosie. O nouă audiere este programată pentru data de 20 februarie 2025, la ora 11:00.