Studiu nou: Interviurile de diagnostic au diferite niveluri de fiabilitate

Un nou studiu a relevat că interviurile de diagnostic, folosite pentru a evalua tulburările mintale și de consum de substanțe, nu oferă întotdeauna o evaluare precisă. Potrivit informațiilor prezentate de The Guardian, cercetarea evidențiază variabilitatea fiabilității acestor interviuri în funcție de afecțiunea evaluată, conform spuselor Laurei Duncan, profesoară de psihiatrie la Universitatea McMaster.

👉 Fiabilitatea interviurilor de diagnostic în funcție de tulburare

Laura Duncan, una dintre autorii studiului publicat în Jama Network Open, a menționat că deși interviurile de diagnostic sunt adesea considerate „standardul de aur” în practică, ele nu oferă un „reper definitiv care să demonstreze o validitate și o fiabilitate excelente”. Studiul a inclus dovezi despre „fiabilitatea test–retest” a acestor interviuri, examinate între februarie 2024 și septembrie 2025.

Autorii studiului au evaluat fiabilitatea interviurilor folosind coeficientul kappa al lui Cohen, determinând astfel cât de des pacienții primesc același diagnostic în urma a două interviuri consecutive. Rezultatele au arătat că fiabilitatea medie este mai bună pentru tulburările legate de consumul de substanțe, cu un maximum observat în cazul tulburării de consum de opioide, datorită criteriilor bazate pe comportamente observabile.

👉 Opinile experților și propunerile pentru metode viitoare

Dr. Michael First, psihiatru la Universitatea Columbia și autor al Structured Clinical Interview for DSM-5 (SCID), s-a arătat dezamăgit de aspectele studiului. El a subliniat că ar fi fost util să se ofere mai multe detalii despre instrumentele cele mai fiabile, spunând: „Ar fi fost util să poți privi acest studiu și să spui: «Pe baza acestui articol, ar trebui să aleg acest instrument, din acest motiv».”

Duncan a recunoscut că datele limitate disponibile reflectă, de asemenea, lipsa de cercetări substanțiale în acest domeniu. În pofida criticilor, First a conștientizat că interviurile structurate nu sunt perfecte și a sugerat o nevoie continuă de instrumente de diagnostic mai obiective pentru tulburările mintale. Laura Duncan a propus o abordare alternativă, în care specialiștii să privească simptomele ca fiind distribuite pe un spectru, mai degrabă decât să se concentreze pe categorii rigide.