Înapoi la știri

Sindicaliștii din administrație publică protestează luni în fața Guvernului. Ce solicită aceștia

15 Sep 2025
2 minute min
Simona Stan
Începând de la ora 10.00, protestatarii se vor aduna în Piaţa Victoriei, unde vor sta până la ora 13.00. Apoi, se vor deplasa pe traseul: Piaţa Victoriei – Şos. Berzei – Buzeşti – Str. Vasile Pârvan – Pod Haşdeu – Str. BP Haşdeu – Bd. Naţiunilor Unite – Parc Izvor, în intervalul 14.00 – 15.00 fiind programată o adunare publică la Palatul Parlamentului. La finalul protestului, în jurul orei 14:45, premierul Ilie Bolojan i-a invitat la discuții, au transmis reprezentanții federației. „În cazul în care Primul-ministru nu va renunţa la politicile adoptate «din pix» şi fără fundament real, protestele organizaţiilor noastre vor continua şi se vor radicaliza, culminând cu greva generală în sector, pentru ca drepturile şi interesele legitime ale angajaţilor în faţa unor măsuri abuzive, care ameninţă stabilitatea funcţiei publice şi calitatea serviciilor publice oferite cetăţenilor, trebuie apărate”, au avertizat sindicaliştii la începutul acestei luni, conform news.ro. Ei doresc respectarea drepturilor fundamentale: la muncă, stabilitate şi carieră în funcţia publică, condiţii de muncă decente, negociere colectivă şi autonomie locală, eliminarea mandatelor temporare şi a testărilor periodice impuse funcţionarilor publici, măsuri care ar conduce la politizarea administraţiei şi la destabilizarea resursei umane, respectarea stabilităţii şi predictibilităţii funcţiei publice, prin respingerea modificărilor la Codul administrativ ce încalcă dreptul constituţional la muncă, în special cea privind crearea forţată a jumătăţii de funcţionar public pe posturi ocupate.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Vortexul polar slăbit aduce frig în Europa și America de Nord în următoarele săptămâni

Vortexul polar a suferit o destabilizare cauzată de un fenomen rar de încălzire stratosferică la finalul lunii noiembrie și începutul lui decembrie, potrivit prognozelor care anunță temperaturi scăzute și ninsori în Europa și America de Nord. %source% explică faptul că această situație va determina un val de aer rece ce va afecta chiar și zonele sudice ale continentului european în perioada următoare.

Actualitate

Vortexul polar se dezbină și aduce un val de frig asupra Europei în ianuarie

Vortexul polar, un sistem atmosferic ce păstrează aerul rece în zona Arcticii, a fost destabilizat la începutul sezonului rece, conform meteorologilor. Fenomenul rar de încălzire stratosferică din noiembrie și decembrie a provocat o creștere bruscă a temperaturilor și a presiunii la înălțimi mari, ducând la fragmentarea vortexului.

Actualitate

Trump și Zelenski discută la Mar-a-Lago după convorbirea cu Putin despre situația din Donbas

Președintele american Donald Trump a avut o convorbire „foarte bună și productivă” cu Vladimir Putin, înainte să-l primească la Mar-a-Lago pe Volodimir Zelenski, care a venit cu speranța că negocierile vor aduce pacea cât mai curând. Kremlinul a subliniat că Rusia nu susține un armistițiu temporar propus de europeni și ucraineni, iar decizia privind Donbasul trebuie să aparțină Kievului, notează Reuters.

Actualitate

Energia eoliană a depășit 2.600 MW și a dominat producția electrică din țară

Vântul puternic din ultimele zile a impulsionat producția din parcurile eoliene, care au ajuns să furnizeze periodic peste 2.600 MW, reprezentând prima sursă de energie electrică a României. Potrivit economica.net, aportul eolian, împreună cu hidrocentralele și centralele pe gaze, a permis României să fie exportator net de energie electrică pentru perioade semnificative în această perioadă.

Acasa Recente Radio Județe