Înapoi la știri

Povestea Sfintei Eugenia, prăznuită în Ajunul Crăciunului: Este zi de post negru până la orele 18.00

23 Dec 2025
6 minute min
Cristina Preda
Pe 24 decembrie creștinii sărbătoresc Ajunul Crăciunului, dar și pe Sfânta Muceniță Eugenia. Data de 24 decembrie 2025 marchează Ajunul Crăciunului, dar și ultima zi din Postul Crăciunului. În această zi de sărbătoare, credincioșii țin post negru. Este indicat ca acest post negru să fie ținut până la ora 15:00, însă credincioșii cu putere pot ajuna și până mai târziu, la ora 18:00. La ora 18:00 răsare luceafărul de seară, care amintește de steaua care le-a vestit magilor că Mântuitorul lisus Hristos s-a Născut. Un desert tradițional, denumit „Scutecele lui lisus”, este mâncat în această seară. Acest desert este realizat din apă, făină și sare, din care se formează lipii subţiri, care sunt coapte pe plită. Ulterior, acestea sunt înmuiate într- un sirop realizat din apă cu miere sau zahăr. La final, peste aceste foi înmuiate se pune nucă măcinată. Potrivit Creștinortodox, Sfânta Eugenia era originara din Roma. Părinții ei, Filip și Eugenia, primind de la împărat o înalta dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia și-a părăsit pe ascuns părinții. S-a îmbrăcat bărbătește a luat cu ea doua slujnice și într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus la un episcop și a primit de la el sfântul botez. Și-a tuns parul capului, s-a numit Eugeniu și foarte de dimineața s-a dus în graba la o mănăstire. O femeie pe nume Melantia, venita cu poporul că să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebunește de chipul frumos al lui Eugeniu. Aceasta s-a prefăcut bolnavă și l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca. Curat la inimă fiind, a primit-o, fără să-și dea seama de viclenia ei. Când a rămas singură cu călugărul, Melantia a căutat să îi aducă ocară, dar pentru că nu și-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orașului, tatăl Eugeniei, și a făcut plângere. Conform sursei amintite, când prefectul a auzit, s-a umplut îndată de mânie şi a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, stareţul mănăstirii, şi pe monahi. Să-i aducă legaţi ca pe nişte oameni vinovaţi, închinători mincinoşi şi făcători de rele, să se înfăţişeze înaintea scaunului său de judecată şi să dea socoteală de faptele lor. Şi s-au înfăţişat părţile la judecată. Eugenia şi-a rupt hainele de pe ea şi a arătat celor de faţă privelişte înfricoşătoare şi ne mai văzută. Apoi a grăit cu îndrăznire tuturor: „Se cuvine ca noi, călugării, să suferim, cu mulţumire, ocările, batjocura şi chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească, iată vă spun că sunt femeie. Sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soţia lui e mama mea. Aceştia de lângă mine mi-s fraţi, nu-i numesc robi„. Toți au rămas încremeniți de cuvintele Eugeniei. Peste casa Melantiei a căzut foc din cer și a ars până la temelie. După săvârșirea tatălui ei, mama ei împreună cu ea au părăsit Alexăndria, tara cea străină, și mănate de dor s-au dus să locuiască în Roma, patria lor. Atunci a dat porunca împăratul că toți creștinii să jertfească idolilor, de nu, să moara. Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsa de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea și aruncata în apă, dar a scapăt nevătămată. Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Vortexul polar slăbit aduce frig în Europa și America de Nord în următoarele săptămâni

Vortexul polar a suferit o destabilizare cauzată de un fenomen rar de încălzire stratosferică la finalul lunii noiembrie și începutul lui decembrie, potrivit prognozelor care anunță temperaturi scăzute și ninsori în Europa și America de Nord. %source% explică faptul că această situație va determina un val de aer rece ce va afecta chiar și zonele sudice ale continentului european în perioada următoare.

Actualitate

Vortexul polar se dezbină și aduce un val de frig asupra Europei în ianuarie

Vortexul polar, un sistem atmosferic ce păstrează aerul rece în zona Arcticii, a fost destabilizat la începutul sezonului rece, conform meteorologilor. Fenomenul rar de încălzire stratosferică din noiembrie și decembrie a provocat o creștere bruscă a temperaturilor și a presiunii la înălțimi mari, ducând la fragmentarea vortexului.

Actualitate

Trump și Zelenski discută la Mar-a-Lago după convorbirea cu Putin despre situația din Donbas

Președintele american Donald Trump a avut o convorbire „foarte bună și productivă” cu Vladimir Putin, înainte să-l primească la Mar-a-Lago pe Volodimir Zelenski, care a venit cu speranța că negocierile vor aduce pacea cât mai curând. Kremlinul a subliniat că Rusia nu susține un armistițiu temporar propus de europeni și ucraineni, iar decizia privind Donbasul trebuie să aparțină Kievului, notează Reuters.

Actualitate

Energia eoliană a depășit 2.600 MW și a dominat producția electrică din țară

Vântul puternic din ultimele zile a impulsionat producția din parcurile eoliene, care au ajuns să furnizeze periodic peste 2.600 MW, reprezentând prima sursă de energie electrică a României. Potrivit economica.net, aportul eolian, împreună cu hidrocentralele și centralele pe gaze, a permis României să fie exportator net de energie electrică pentru perioade semnificative în această perioadă.

Acasa Recente Radio Județe