Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Constanța organizează sărindare de 40 de zile în Postul Crăciunului
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Constanța organizează sărindare de 40 de zile în Postul Crăciunului
Înaintea Postului Crăciunului, preotul Jean Ion de la Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Constanța a anunțat că enoriașii pot aduce pomelnice pentru cei vii și adormiți. Acestea vor fi pomenite timp de 40 de zile în cadrul Sfintelor Liturghii oficiate zilnic.
Postul Crăciunului începe vineri, 14 noiembrie, iar în prima zi va începe șirul neîntrerupt de 40 de Sfinte Liturghii, binecuvântate de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Pomelnicele pot fi aduse personal la pangarul bisericii sau transmise online la numărul 0722.826.177, iar donațiile pot fi făcute în contul parohiei.
Preotul explică că „Cuvântul „sărindar” provine din limba greacă, „ta sarindaria”, care înseamnă un grup de 40 de Sfinte Liturghii neîntrerupte. În limba slavonă, „sărindarul” se numește „soroc”. La Biserica Sfântul Vasile cel Mare, sărindarele le facem de patru ani, în fiecare Post al Crăciunului – un post al bucuriei.” ziarulamprenta.ro citează declarațiile părintelui Jean Ion.
Potrivit obiceiului, credincioșii trebuie să participe la Sfânta Liturghie și să aducă daruri ce vor fi oferite celor nevoiași, precum și colivă pentru pomenirea celor adormiți. „Oamenii au fost foarte încântați de aceste slujbe și nădăjduim ca și anul acesta să participe cât mai mulți,” notează ziarulamprenta.ro.