Verificare privind respectarea termenelor în proiectul de reabilitare a grădiniței „Lumea Copiilor” din Constanța
Verificare privind respectarea termenelor în proiectul de reabilitare a grădiniței „Lumea Copiilor” din Constanța
Autoritățile din Constanța au fost supuse unei verificări asupra modului în care au gestionat procesul de atribuire și publicare a contractului pentru proiectul de reabilitare a grădiniței „Lumea Copiilor”, parte a componentei C5 - Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Conform raportului Curții de Conturi, verificarea a vizat respectarea termenelor legale pentru atribuirea contractului, care a fost obținut în urma unei proceduri simplificate lansate pe 12 iulie 2021, cu termen de depunere a ofertelor până pe 26 iulie același an.
Contractul a fost semnat pe data de 23 decembrie 2021, iar finanțarea s-a realizat prin contractul nr. 125119/07.11.2022, cu multiple cereri de transfer în anii 2023 și 2024. Însă, auditorii au remarcat faptul că autoritatea contractantă a aprobat două prelungiri ale perioadei de evaluare a ofertelor, în mod succesiv. Prima prelungire a fost făcută în august 2021, iar a doua în octombrie 2021, fiecare cu câte 30 de zile lucrătoare, iar această practică nu respecta legislația în vigoare, notează ziarulamprenta.ro.
Potrivit legii, perioada de evaluare trebuie să fie de maximum 20 de zile lucrătoare, cu o singură prelungire justificată, de până la 80 de zile în total. În cazul de față, acest termen a fost depășit fără o justificare legală adecvată. Curtea de Conturi a concluzionat că aceste prelungiri au fost aprobate în afara cadrului legal, fiind o încălcare gravă a procedurilor legale.
De asemenea, anunțul de atribuire a fost publicat cu întârziere, încă o abatere de la legea achizițiilor publice, menționează sursa citată. Cauza principală a acestor nereguli a fost o interpretare greșită a legii de către responsabilii din Primăria Constanța, conform raportului, fapt ce ar fi putut fi sancționat cu amenzi între 5.000 și 30.000 de lei, dacă faptele nu fusese prescrise deja, după mai mult de trei ani de la momentul încălcărilor.
Chiar dacă aceste greșeli nu au afectat principiile de transparență și tratament egal, auditorii recomandă ca autoritatea locală să corecteze aceste deficiențe pentru a evita repetarea lor. Primăria Constanța a prezentat deja un plan de măsuri, cu termen de implementare până la sfârșitul lui 2025, pentru a remedia problemele identificate.
Proiectul de reabilitare a grădiniței „Lumea Copiilor” vizează realizarea unei documentații tehnico-economice complete pentru modernizarea și eficientizarea energetică a clădirii. Acesta include studii geotehnice, expertize tehnice, audit energetic și alte servicii pentru a sprijini procesul de reabilitare.
Potrivit datelor primite de la Primăria Constanța, în 2021 au fost inițiate 95 de proceduri de atribuire și 295 de achiziții directe, însă membrii comisiei de evaluare erau implicați în mai multe proceduri simultan, motiv pentru care au solicitat prelungiri ale termenelor. Curtea de Conturi subliniază, însă, că acest fapt nu justifică încălcarea legii, fiind nevoie de o mai bună organizare internă, potrivit notează ziarulamprenta.ro.