Ministrul educației lansează o nouă măsură pentru educatorii și profesorii din sistemul antepreșcolar
Ministrul educației lansează o nouă măsură pentru educatorii și profesorii din sistemul antepreșcolar
O nouă măsură, potrivit proiectului, vizează educatorii și profesorii pentru educație timpurie din întreg sistemul antepreșcolar, conform legii educației. Aceasta prevede că personalul încad rat anterior ca educator-puericultor va fi reîncadrat ca educator sau profesor pentru educație timpurie, în funcție de calificările obținute.
Potrivit edupedu.ro, proiectul prevede o perioadă de tranziție până la data de 1 septembrie 2028 pentru ca cadrele didactice să își poată finaliza studiile necesare pentru a avansa în noile funcții. În această etapă, vor fi acceptate și alte calificări, cum ar fi studii universitare de scurtă durată, colegii universitare de institutori, studii postliceale sau liceale.
Conform sursei, vechimea în muncă va fi calculată din momentul încadrierii în creșa atașată unei unități de învățământ sau din data dobândirii personalității juridice a creșei. Repartizarea pe posturi va respecta metodologia de mobilitate a personalului didactic.
Potrivit notează ziarulamprenta.ro, ordinul ministrului educației nr. 6310/2022 privind diferențierea salariilor pentru educatorii-puericultori va fi abrogat, iar un nou ordin, fiind publicat în Monitorul Oficial, va intra în vigoare. Începând de atunci, educatorii cu studii medii (absolvenți de licee pedagogice) și profesorii pentru educație timpurie cu studii superioare vor fi salarizați diferit, în funcție de nivelul de pregătire.