Înapoi la știri

Judecătorii s-au retras pentru deliberări: Iată când va fi decisă libertatea șoferului care a provocat accidentul cu doi morți în Mamaia

15 Sep 2025
2 minute min
Elena Dumitrescu
Oricare va fi decizia de mâine, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară. Înculpatul (Sebastian M.) a fost fiind trimis în judecată pentru presupusa săvârşire a infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe psihoactive şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Amintim că în motivarea deciziei prin care s-a decis înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, Judecătoria Constanța a reținut, printre altele, că în urma analizării „circumstanțelor de fapt ale presupuselor infracțiuni deduse judecății și circumstanțele personale ale inculpatului prin raportate la durata de când subzistă măsura arestului preventiv față de inculpat, instanța apreciază ca fiind depășită, la acest moment, cerința de proporționalitate a măsurii arestului preventiv“. Tot în acest dosar a mai fost trimis în judecată, în stare de libertate, un alt tânăr, acesta fiind acuzat de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice. Comunicatul procurorilor privind trimiterea în judecată poate fi citit AICI Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: MOTIVARE Iată de ce a fost eliberat șoferul care a provocat accidentul cu doi morți în Mamaia: a fost DEPĂȘITĂ cerința de proporționalitate a arestului preventiv
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Vortexul polar slăbit aduce frig în Europa și America de Nord în următoarele săptămâni

Vortexul polar a suferit o destabilizare cauzată de un fenomen rar de încălzire stratosferică la finalul lunii noiembrie și începutul lui decembrie, potrivit prognozelor care anunță temperaturi scăzute și ninsori în Europa și America de Nord. %source% explică faptul că această situație va determina un val de aer rece ce va afecta chiar și zonele sudice ale continentului european în perioada următoare.

Actualitate

Vortexul polar se dezbină și aduce un val de frig asupra Europei în ianuarie

Vortexul polar, un sistem atmosferic ce păstrează aerul rece în zona Arcticii, a fost destabilizat la începutul sezonului rece, conform meteorologilor. Fenomenul rar de încălzire stratosferică din noiembrie și decembrie a provocat o creștere bruscă a temperaturilor și a presiunii la înălțimi mari, ducând la fragmentarea vortexului.

Actualitate

Trump și Zelenski discută la Mar-a-Lago după convorbirea cu Putin despre situația din Donbas

Președintele american Donald Trump a avut o convorbire „foarte bună și productivă” cu Vladimir Putin, înainte să-l primească la Mar-a-Lago pe Volodimir Zelenski, care a venit cu speranța că negocierile vor aduce pacea cât mai curând. Kremlinul a subliniat că Rusia nu susține un armistițiu temporar propus de europeni și ucraineni, iar decizia privind Donbasul trebuie să aparțină Kievului, notează Reuters.

Actualitate

Energia eoliană a depășit 2.600 MW și a dominat producția electrică din țară

Vântul puternic din ultimele zile a impulsionat producția din parcurile eoliene, care au ajuns să furnizeze periodic peste 2.600 MW, reprezentând prima sursă de energie electrică a României. Potrivit economica.net, aportul eolian, împreună cu hidrocentralele și centralele pe gaze, a permis României să fie exportator net de energie electrică pentru perioade semnificative în această perioadă.

Acasa Recente Radio Județe