CNAS anunţă menţinerea finanţării pentru asistenţa medicală, după negocieri cu Colegiul Medicilor
Inapoi

CNAS anunţă menţinerea finanţării pentru asistenţa medicală, după negocieri cu Colegiul Medicilor

Postat pe 16 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă, joi, menţinerea finanţării pentru asistenţa medicală, în urma negocierilor cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România. „Săptămâna aceasta au avut loc negocieri între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Colegiul Medicilor din România (CMR) pentru modificarea şi completarea Contractului-cadru şi a Normelor metodologice de aplicare a acestuia, în vederea continuării procesului de implementare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, aprobat prin Legea nr. 293/2022, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul unităţilor sanitare cu paturi, asistenţei medicale primare şi în ambulatoriul clinic de specialitate. La întâlnirea de negocieri a fost prezent şi domnul ministru al sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila”, anunţă, joi, CNAS, într-un comunicat de presă. Sursa citată a precizat că CNAS şi CMR au convenit: - menţinerea valorilor aferente punctelor per capita şi pe serviciu din asistenţa medicală primară. - menţinerea valorilor aferente punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate. Asistenţa medicală primară Pentru punctul per capita: 12 lei; Pentru punctul pe serviciu medical: 8 lei. Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate Pentru punctul pe serviciu medical: 4,5 lei. Totodată se menţine plafonul de 6.000 lei/lunar pentru asistenţa medicală stomatologică. „Reamintim că urmare a negocierilor purtate în luna ianuarie a.c. cu partenerii din domeniul medical stabiliţi de legislaţia în vigoare, s-a convenit ca aceste valori să fie menţinute până la data de 30 iunie 2024, urmând ca la nivelul CNAS să fie continuate demersurile interinstituţionale pentru asigurarea continuităţii finanţării la acelaşi nivel, până la finalul anului în curs”, a mai transmis sursa citată. Instituţia anunţă că va continua să lucreze împreună cu Ministerul Finanţelor în vederea identificării de soluţii pentru o finanţare cât mai apropiată de nevoile reale ale sistemului medical din România, precum şi cu comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi grupurile de lucru CNAS - CMR. „Accesul pacienţilor la servicii medicale, asigurarea dialogului permanent, a echilibrului şi stabilităţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate, reprezintă priorităţi ale mandatului meu. Acestea sunt condiţii esenţiale pentru toţi cei care au nevoie de servicii medicale (în asistenţa medicală prespitalicească - ambulatoriul de specialitate, asistenţa medicală primară, asistenţa medicală stomatologică, în spitale sau în cadrul celor 17 programe naţionale de sănătate curative derulate de către CNAS). Susţinerea şi implicarea partenerilor de dialog este vitală, astfel încât CNAS să îşi poată îndeplini misiunea de a oferi pacienţilor acces la servicii medicale, iar furnizorilor stabilitate şi predictibilitate – condiţii de bază pentru a putea asigura un act medical de calitate. Doresc să le mulţumesc tuturor pentru eforturile depuse în acest proces de negociere şi pentru înţelegerea arătată faţă de dificultăţile financiare cu care se confruntă întregul sistem medical”, a declarat preşedinta CNAS, Valeria Herdea. Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ, dr. Daniel Coriu, a anunţat, miercuri seară, la Medika TV, că în urma negocierilor cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate s-a stabilit că nivelul de finanţare în ambulatoriul de specialitate nu va fi modificat după 1 iulie. De asemenea, au fost obţinute pachete de spitalizare de o zi pentru pacienţii oncologici.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

18:40

Sportivii Forțelor Navale Române, din nou în top: rezultate remarcabile la concursul militar de la Miercurea Ciuc

Competiția, considerată una dintre cele mai provocatoare din Ministerul Apărării Naționale, a reunit la start cele mai bune șapte echipe ale structurilor militare din România. Spiritul de echipă, anduranța fizică și determinarea au fost atuuri esențiale pentru lotul sportiv al Forțelor Navale, care a reușit să urce pe podium la două dintre cele mai importante categorii: Aceste rezultate evidențiază nu doar forma fizică excelentă a militarilor, ci și valorile fundamentale
Image Description

18:34

Titularizare 2025: cinci centre de examen în Constanța și peste 2.900 de posturi disponibile. Vezi când are loc proba scrisă

Profesorii din Constanța vor susține proba scrisă la următoarele centre: Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța, Liceul uu Program Sportiv Nicolae Rotaru Constanța, Liceul Teoretic Decebal Constanța, Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanta, Școala Gimnazială Nr.16 Marin Ionescu Dobrogianu Constanța. La nivelul județului Constanța, pentru susținerea acestei probe, s-au înscris 1.240 de candidați. Primele rezultate vor fi afișate în data de 22 iulie 2025, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean
Image Description

17:19

Canicula poate ucide: ce trebuie să știi despre insolație și stres termic! Iată ce recomandări trebuie să respecți!

În aceste condiii, DSP Constanța a transmis o informare privind efectele temperaturilor extreme. Căldura excesivă reprezintă un pericol pentru mediu și sănătate. Stresul termic este cauza principală a deceselor cauzate de vreme, acesta putând exacerba bolile cardiovasculare, diabetul, afecțiunile mintale, astmul și poate crește riscul de accidente și transmitere a unor boli infecțioase. Insolația este o urgență medicală. Vulnerabilitatea la căldură este determinată atât de factori fiziologici, cum ar fi
Image Description

17:15

Societatea Balcan Maritime SRL se dizolvă voluntar: vezi cine a fost desemnat lichidator

În cadrul aceleiași hotărâri, a fost numită în calitate de lichidator SPRL Eurolevel Partners, practician în insolvență cu sediul în Constanța, str. Ion Lahovari nr. 30A, etaj 2, reprezentată legal de către Țîta Ionuț Aurelian. Acesta va îndeplini toate demersurile legale privind procesul de lichidare și radiere a societății din Registrul Comerțului. De asemenea, Țîta Ionuț Aurelian a fost împuternicit să efectueze toate formalitățile necesare în fața autorităților competente, în
Image Description

16:48

Pet Hotel, clasificat la 5 stele, cu teren generos și facilități moderne, scos la vânzare în Ovidiu: vezi cât costă proprietatea

Construit în anul 2018, imobilul are 220 mp utili și este amplasat pe un teren intravilan de 2.400 mp, situat la doar 900 de metri de intrarea pe autostradă. Clădirea se află într-o stare impecabilă, este gata de utilizare și beneficiază de acces asfaltat, parcare proprie, sistem de încălzire, aer condiționat și racorduri la apă și curent. Destinația actuală este una clar definită: hotel pentru câini și pisici, organizat astfel:
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:55

- Gorj - O artistă din Târgu Jiu își promovează intens noua pensiune de la Snagov! FOTO

Artista din Târgu Jiu, Maria Constantin, nu este doar una dintre cele mai apreciate voci din muzica populară românească, ci și o antreprenoare în toată regula. Cunoscută pentru aparițiile constante la evenimente și emisiuni TV, dar și pentru piesele lansate cu succes, Maria a ales să investească o parte importantă din încasările sale în turism. După ce a dezvoltat o pensiune în zona Curtea de Argeș, care i-a adus deja
Image Description

19:53

- Externe - Scandal pe scena politică din Spania. Un oficial a demisionat în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală. Reacția premierului Sanchez

Un oficial al Partidului Socialist din Spania a demisionat în urma unor acuzații de hărțuire sexuală venite din partea mai multor colege. Cazul amplifică tensiunile din jurul premierului Pedro Sanchez, deja afectat de scandaluri de corupție care au generat apeluri pentru alegeri anticipate, relatează The Guardian. Eforturile lui Pedro Sánchez de a reseta imaginea Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), aflat la guvernare, după acuzațiile grave de corupție care amenință să-i
Image Description

19:36

- Gorj - Apa curentă, pusă în pericol de irigațiile nocturne într-o comună din Gorj

Primăria comunei Ciuperceni trage un semnal de alarmă către cetățeni, după ce în noaptea precedentă, între orele 00:00 și 08:00, consumul de apă a depășit 120 de metri cubi. Acest exces a dus la scăderea semnificativă a presiunii apei, afectând în special gospodăriile aflate la marginea satelor. Autoritățile locale solicită insistent ca apa potabilă să fie utilizată strict pentru uz casnic și, cu măsură, pentru udarea grădinilor proprii. În schimb,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete