Accident grav în provincia Misiones: nouă morți și 29 de răniți după ce un autocar cu etaj a căzut de pe un pod
Update cu 4 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan
Accident grav în provincia Misiones: nouă morți și 29 de răniți după ce un autocar cu etaj a căzut de pe un pod
Un accident fatal a avut loc în provincia argentiniană Misiones, unde un autocar cu două etaje a căzut de pe un pod după ce a intrat în coliziune cu un alt vehicul. În urma incidentului, nouă persoane și-au pierdut viața, iar alte 29 au suferit răni, potrivit unui bilanț provizoriu.
Autocarul, care transporta aproximativ 50 de pasageri, circula în apropierea orașului Obera, situat la o mie de kilometri de Buenos Aires, când mașina din sens opus a lovit vehiculul. În urma impactului, autocarul a lovit parapetul podului și a căzut parțial în albia râului, transmite AFP.
Ministrul de Interne al provinciei, Marcelo Perez, a confirmat bilanțul tragic. O echipă formată din peste 100 de pompieri și salvatori a intervenit de urgență pentru a extrage pasagerii blocați în autocar, operațiune care a durat mai multe ore. Potrivit digi24.ro, salvatorii au reușit să evite un număr și mai mare de victime.
Accidentul s-a produs duminică dimineața, la ora locală 4:30, echivalentul orei 9:30 în România. Poliția continuă investigațiile pentru a stabili exact cauzele coliziunii, în timp ce victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.