Înapoi la știri

Elevi din România premiati la Concursul de Design Spatial pentru soluții alimentare în spațiu

05 Feb 2025
3 minute min
Ion Ionescu

Elevi din România premiati la Concursul de Design Spatial pentru soluții alimentare în spațiu

Proiectele înscrise în concursul internațional "Live in a Healthy Space" au scopul de a cerceta structuri necesare producerii de alimente pentru o nutriție adecvată în rândul celor care trăiesc în spațiu. În ediția din 2024 a competiției, au participat 9028 de elevi din 11 țări, inclusiv Statele Unite, Canada, India, Indonezia, Islanda, Pakistan, Peru, România, Bulgaria, Turcia și Bangladesh, cu un total de 1.641 de proiecte.

Printre participanți s-au numărat elevi de clasa a XI-a de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" și de la Liceul Internațional de Informatică din Constanța. Anunțarea rezultatelor a avut loc pe 5 februarie 2025.

Proiectul numit G-Shift, realizat de un grup de elevi din Constanța, a fost premiat cu locul al II-lea. Echipa a fost formată din Stefan Dan, Teodora Dogărescu, Eduard Grigore, Luca-Alexandru Siret, Matei-Tudor Zevri, de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", și Amir-Enes Memet de la Liceul Internațional de Informatică. Aceștia au fost coordonați de profesorul dr. Adrian-Eracle Nicolescu.

Pe măsură ce explorarea spațială progresează, se așteaptă ca numărul astronautilor implicați în misiuni pe termen lung să crească rapid. Proiectul G-Shift își propune să răspundă la provocările pe care această expansiune le generează, propunând o soluție inovatoare pentru a reduce stresul fiziologic și psihologic cauzat de adaptarea la medii cu gravitații diferite.

Prin implementarea a 24 de facilități de antrenament individuale, adaptate dinamic și integrate într-o stație spațială toroidală, G-Shift le oferă astronauților oportunitatea de a se familiariza gradual cu diversele forțe gravitaționale. Aceste centre sunt concepute pentru a ajuta echipajul să se antreneze în condiții variate, asigurând astfel succesul misiunilor futuriste și complexe.

Proiectul este planificat să fie localizat în punctul Lagrange L1, estimându-se că va deveni complet funcțional în aproximativ cinci ani, având capacitatea de a găzdui până la 5.000 de rezidenți.

Alte postari din Educatie
Educatie

Programul „Masă sănătoasă” a oferit suport alimentar gratuit pentru peste 500.000 de elevi în 2025

În anul școlar 2024-2025, Programul Național „Masă sănătoasă” a beneficiat un număr de 533.907 preșcolari și elevi, derulându-se în 1.462 de unități școlare, arată datele publicate de edupedu.ro. Pentru anul 2025, s-a înregistrat o ușoară scădere a beneficiarilor, numărul copiilor care primesc suport alimentar ajungând la 514.700.

Acasa Recente Radio Județe