UPDATE Judecătorii OPRESC desființarea clasei a IX-a de la Liceul Tehnologic I.C. Brătianu din Nicolae Bălcescu! Iată decizia oficială. Ce spune ISJ Constanța
MINUTĂ Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul Surlucianu David – Dorinel în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Liceul Tehnologic I. C. Brătianu Nicolae Bălcescu. Suspendă executarea art. 3 alin. (1) din Hotărârea nr. 62/25.08.2025 a Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Obligă pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa să plătească reclamantului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.09.2025. Decizia nu este definitivă! În urmă cu puțin timp, ISJ Constanța a transmis un punct de vedere oficial cu privire la această situație pe care îl redăm întocmai în cele ce urmează: „La acest moment, nu cunoaștem motivarea instanței, urmând ca aceasta să fie comunicată ulterior. Hotărârea este cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Referitor la hotărârea instanței de suspendare a executării art. 3 alin. (1) din Hotărârea nr. 62/25.08.2025 a Inspectoratului Școlar Județean Constanța până la pronunțarea instanței de fond, facem următoarele precizări: Art. 10 pct. 1 din OME nr. 7.426 din 18 noiembrie 2024 privind organizarea desfășurarea și calendarul admiterii în învățământul profesional și învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 și 4, conform Cadrului național al calificărilor, pentru anul școlar 2025-2026, precizează: Absolvenții clasei a VIII-a din serii anterioare care au participat la procesul de admitere în anii precedenți și au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, liceal sau profesional, care s-au retras, au întrerupt studiile, au fost declarați repetenți sau doresc să se transfere între învățământul liceal și învățământul profesional sau, în cadrul aceluiași tip de învățământ, de la o filieră/un domeniu de pregătire/specializare/calificare profesională la alta/altul nu participă la procesul de admitere în învățământul profesional și în învățământul dual pentru anul școlar 2025-2026. Pentru continuarea studiilor, acestor absolvenți li se aplică prevederile Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordin al ministrului educației. Între 21 august și 22 august 2025 s-au rezolvat, de către Comisia de admitere județeană a județului Constanța, situațiile de la nivelul unităților de învățământ la care, în urma celor două etape de admitere, nu s-au constituit în limitele legale formațiuni de studiu, prin redistribuirea candidaților admiși la clase/grupe și calificări la care nu s-au constituit efectivele minime legale. În acest sens, s-a organizat și ședință publică vineri, 22.08.2025, începând cu ora 15.00, la Colegiul Comercial Carol I Constanța, ședință la care au fost invitați candidații care au fost admiși la calificări pentru care nu s-au întrunit condițiile minime de constituire a formațiunilor de studiu, precum și părinții/tutorii legali ai acestora. Ședința a fost anunțată prin intermediul site-ului Inspectoratului Școlar Județean Constanța, dar și prin intermediul liceelor. La această ședință nu s-a prezentat niciun elev din lista înaintată de către liceul din Nicolae Bălcescu. În anul școlar 2024-2025, s-a desfășurat o inspecție școlară generală la Liceul Tehnologic I.C. Brătianu Nicolae Bălcescu, în perioada 02-06 decembrie 2024. În anul școlar respectiv, au fost înscriși 621 de elevi. Inspecția școlară generală a fost anunțată conform prevederilor legale, iar activitățile din cadrul acesteia au fost programate de comun acord cu unitatea de învățământ. Cu toate acestea, din fișele de observare a lecției se constată un număr foarte mare de elevi absenți la clasele de liceu și de învățământ profesional. De exemplu: Din documentele puse la dispoziție de unitatea de învățământ, s-a constatat, de asemenea, un număr mare de elevi repetenți:* *Observație: în anul școlar 2024-2025, unitatea de învățământ nu a respectat legislația în vigoare, deoarece elevilor nu li s-a scăzut un punct la purtare la fiecare 20 de absențe nemotivate. Pentru a nu avea un număr mare de elevi repetenți din cauza absențelor nemotivate, cadrele didactice au convenit să scadă un punct la purtare la 40 de absențe nemotivate. La sesizarea ISJ Constanța, au revenit asupra situației. În cadrul inspecției generale, s-a constatat că în liceu nu există o evidență a absolvenților în școală. S-a solicitat ca școala să realizeze o bază de date a absolvenților, pentru a avea o evidență a parcursului școlar și profesional al acestora. În ceea ce privește numărul total de absențe, situația din ultimii ani școlari este următoarea: 6 decembrie 2024) În mod evident, Inspectoratul Școlar Județean Constanța va pune în aplicare hotărârea de instanță, însă trebuie menționat că: a) la acest moment, cei 14 elevi sunt înscriși în alte unități de învățământ și nu pot fi obligați să revină în liceul din localitate; b) unitatea de învățământ a început anul școlar cu clasa diminuată din planul de școlarizare, așadar nu există orar, cadre didactice angajate pe posturile/ normele aferente. Având în vedere cele expuse mai sus, Inspectoratul Școlar Județean Constanța va depune recurs în termenul legal.” Citește și: Clasa a IX-a de la Liceul Tehnologic I.C. Brătianu din Nicolae Bălcescu, la un pas de desființare. Ce spune primarul comunei și inspectorul șef al ISJ Constanța
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.