Simpozionul femeii turce din Balcani reunește participante din opt țări
Simpozionul femeii turce din Balcani reunește participante din opt țări
Simpozionul organizat de Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) reunește participante din Bulgaria, Cipru, Grecia, Kosovo, Macedonia, Republica Moldova, Turcia și România. Evenimentul are loc o dată la doi ani, fiind dedicat dialogului intercultural și academic între comunitățile de etnici turci din Balcani.
Inițiat în urmă cu 24 de ani, proiectul promovează drepturile și problemele femeilor de etnie turcă în societate, la locul de muncă și în familie, în contextul globalizării. Tema actuală a reuniunii este „Femeia modernă - Perspective identitare, sociale, politice și culturale”.
Prin ziarulamprenta.ro aflăm că deschiderea oficială va avea loc pe 26 septembrie, la Cazinoul din Constanța, iar lucrările vor continua la Hotel Ten. În cadrul evenimentului, Comisia de femei va premia membre UDTR cu activitate de peste 25 de ani, precum și personalități feminine recunoscute în diverse domenii.
Pe 27 septembrie, participantele străine vor vizita Casa Tradițională Turcească din Cobadin. Evenimentul este coordonat de președinta Comisiei de femei a UDTR, Melec Amet, iar la deschidere sunt așteptați reprezentanți ai administrației locale și centrale, precum și diplomați acreditați la București, notează ziarulamprenta.ro.