Profesor de religie de la Liceul Energetic suspendat după acuzații de corupție sexuală
Profesor de religie de la Liceul Energetic suspendat după acuzații de corupție sexuală
Directorul Liceului Energetic din Constanța, Camelia Nițu, a aflat astăzi despre acuzațiile grave aduse profesorului Ioan Bogdan Brutaru, angajat al liceului de opt ani. Acesta predă 20 de ore pe săptămână și „nu a existat nicio reclamație în cei 8 ani de activitate. Era un om serios“, a declarat directoarea.
Profesorul de religie, în vârstă de 48 de ani, este suspectat că ar fi încercat să corupă sexual doi minori, ambii de 16 ani. Prima plângere a fost depusă pe 18 septembrie 2025, iar a doua confruntare a avut loc astăzi, când Alex Constandachi, cunoscut drept Justițiarul din Berceni, l-a confruntat pe profesor.
Conform declarațiilor Cameliei Nițu pentru ziarulamprenta.ro, „Mâine se va întruni Consiliul Profesoral care va decide suspendarea profesorului până la finalizarea anchetei. Acesta va fi cercetat disciplinar și de către liceu. Până se va întruni Consilul Profesoral, profesorul de religie este suspendat prin ordinul semnat de director“.
Cercetările sunt în curs, preluate de polițiștii Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, urmând să se decidă măsurile legale corespunzătoare, potrivit surselor oficiale.