Polițist reținut pentru băut la volan şi părăsirea locului accidentului în Constanța
Polițist reținut pentru băut la volan şi părăsirea locului accidentului în Constanța
Un polițist din Constanța a fost reținut după ce a provocat un accident rutier în urma căruia trei asistente medicale au fost rănite. Accidentul a avut loc pe 2 noiembrie, când victimele se întorceau acasă de la serviciu. Șoferul a fost acuzat de conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului faptei.
Avocatul Cristian Ion, care reprezintă victimele, a declarat: „Nu este principala problemă faptul că a produs accidentul, ci problema este de dinainte de accident, că ar fi consumat băuturi alcoolice și ulterior s-a urcat la volan, iar după accident a înțeles să părăsească locul evenimentului, ceea ce este mai mare rușine pentru un polițist, care ar fi trebuit să respecte legea, în primul rând.”
Una dintre asistente are fracturi la coloană în trei locuri, alta a suferit patru coaste fracturate, iar cea de-a treia a fost rănită mai ușor. Toate victimele au fost internate și se află în convalescență. Potrivit ziarulamprenta.ro, pedeapsa pentru conducerea sub influența alcoolului poate ajunge până la cinci ani, iar cea pentru părăsirea locului accidentului este similară.
În funcție de gravitatea faptelor și de numărul victimelor, pedeapsa poate crește, iar calitatea de polițist a suspectului reprezintă o circumstanță agravantă, spune avocatul. „Pedapsa rezultantă ar putea să fie în jur de 3 ani minim, dar poate să ducă și către 8 ani, 10 ani, depinde de situație”, a menționat acesta, subliniind că este prea devreme pentru concluzii definitive.