FOTO VIDEO Întâlnire de suflet: Promoția 1965 a Liceului Teoretic Ovidius s-a reunit după 60 de ani de la absolvire. Ce nume celebre se regăsesc printre cei prezenți la eveniment
Promoția 1965 este una speciala pentru istroria Liceului Ovidius. Elevii acestei promoții sunt primii care au învățat în actualul sediul al unității de învățământ. Clopoțelul a răsunat, iar foștii liceeni au intrat în Aula Mică. Întâlnirea promoției 1965 a început prin evocarea momentului absolvirii, pe acordurile imnului Gaudeamus igitur, și a emoțiilor trăite atunci, când dorința tuturor era să devină studenți. Cristina Anghel, directorul Liceului Teoretic Ovidius le-a urat bun venit foștilor elevi, subliniind că, deși clădirea s-a schimbat și s-au adăugat aripi noi, spiritul liceului a rămas același. De asemenea, a amintit că nimic nu se compară cu atmosfera curții școlii pline de elevi din pauzele lungi și a vorbit despre legătura afectivă care îi aduce mereu pe foștii elevi înapoi în „Școala Sufletului”. „Firul evenimentelor de astăzi ne leagă de momentul de acum 60 de ani, când ați terminat liceul. Atunci ați absolvit pe acordurile imnului Gaudeamus igitur, cu gândul și dorința arzătoare de a deveni studenți. Acele ritmuri și acele cuvinte v-au răsunat multă vreme în minte și în suflet și, poate, v-au însoțit toată viața. Așadar, stimați profesori, distinși oaspeți și dragi colegi – bun venit! Bun revenit, încă o dată, în Școala Sufletului dumneavoastră. Vă mulțumesc și vă numesc colegi cu emoție, pentru că și eu sunt absolventă a aceluiași liceu. Poate nu ne-am întâlnit pe aceleași scări sau pe aceleași coridoare, dar ne-am întâlnit cu toții în cataloagele acestui liceu. Iar astăzi, cu emoție și bucurie, revenim împreună la acele vremuri frumoase petrecute aici. Știu că pe atunci vă doreați să nu rămâneți în curte, iar astăzi poate vă uitați cu drag la cât de frumos este spațiul liceului. Totuși, oricât de frumos ar fi acum, nimic nu se compară cu curtea școlii din pauzele lungi, când era plină de elevi și de veselie. De atunci și până astăzi, multe s-au schimbat. Aripa aceasta a clădirii a fost ridicată în anii ’70, iar laboratoarele, sala de sport și sala de gimnastică s-au construit ulterior. Liceul s-a modernizat, spațiul fizic este altul, dar spiritul școlii a rămas neschimbat. Îi spuneam mai devreme doamnei profesoare – față de care am în continuare emoții – că, deși întâlnirea noastră de atunci, când am dat examen oral la istorie, a durat doar câteva minute, emoția aceea a rămas vie. Și astăzi, de câte ori intru pe poarta liceului, simt că sunt din nou elev. La anul, și eu voi sărbători și eu 50 de ani de la absolvire. O spun cu drag, pentru că acești ani nu au trecut degeaba: nici cei petrecuți aici, nici cei de după, nici cei în care m-am întors ca profesor. Dar despre isprăvile mele nu e momentul să vorbesc acum. Încă o dată, bine ați revenit! Vă doresc să vă trăiți emoțiile cu aceeași intensitate ca atunci când vă gândiți la anii de școală. Și vă invit să aveți un gând bun pentru colegii și profesorii care nu mai sunt printre noi. Vă propun să păstrăm un moment de reculegere în amintirea lor”, a declarat Cristina Anghel, directorul unității de învățământ. Discursul s-a încheiat cu invitația la un moment de reculegere pentru profesorii și colegii care nu mai sunt printre noi și cu mulțumiri adresate echipei de organizare a evenimentului. Printre cei prezenți la eveniment, s-a aflat și fosta profesoară de istorie, Emilia Bălănescu, ajunsă la 88 de ani, care a mărturitit că a retrăit cu bucurie emoția întâlnirii. „Am venit cu multă bucurie și am insistat să particip, chiar dacă nu am reușit să fiu prezent la alte reuniuni de serie. M-am simțit foarte bine și am zis să vin acum, să retrăiesc emoția întâlnirii”, a spus Emilia Bălănescu. Elena Paraschiv și-a exprimat recunoștința față de profesorii lor pentru profesionalism, dăruire și răbdare, spunând că se consideră o promoție privilegiată, formată într-o școală de elită. „Sunt fericită că ați venit astăzi, pentru a le mulțumi minunaților noștri profesori pentru profesionalismul, dăruirea, răbdarea și fermitatea cu care ne-au format, pregătindu-ne pentru a reuși în profesie și în viață. Privind acum, din perspectiva celor șase decenii scurse de la absolvire, putem spune că am fost o promoție privilegiată, cu șansa de a avea profesori de excepție într-o școală de elită. Se spune că a educa înseamnă a semăna cu înțelepciune și a culege cu răbdare. Vă mulțumim pentru fiecare lecție predată, pentru fiecare încurajare, pentru că ne-ați ajutat să visăm și să devenim oameni împliniți. Vă mulțumim că sunteți astăzi alături de noi la această întâlnire de suflet. Vă dorim multă sănătate, bucurii, viață lungă și frumoasă și vă asigurăm de întreaga noastră prețuire și dragoste. Veți rămâne mereu în inimile noastre”, le-a spus celor prezenți Elena Paraschiv. De altfel, Elena Paraschiv, Georgeta Iorgu și Garabet Hacic s-au ocupat de organizarea frumosului eveniment. Aurel Papari, președintele Universității Andrei Șaguna, le-a spus foștilor colegi de liceu că amintirile au rămas în sufletul său. I-a mulțumit în mod special doamnei director Cristina Anghel, pe care o admirî pentru energia, devotamentul și dedicarea ei. „Noi, cei de la prima promoție care a inaugurat acest liceu, ne întâlnim mai rar. Am preferat să vin aici pentru a ne revedea, pentru că amintirile cu voi sunt în sufletul meu. Aș fi putut să le uit, dacă aș fi vrut, dar nu am niciun motiv să o fac. Vreau să îi mulțumesc colegii noastre și, mai ales, doamnei director. Sunt un admirator constant al doamnei director. Nu este perfectă, dar este extraordinară: energică, devotată, o adevărată luptătoare. Toate acestea la superlativ. Am rămas în școală câțiva ani după ce am terminat, adică după 1990, când doamna director era director adjunct. Am avut discuții amicale cu doamna director pentru fiecare leuț de chirie, dar era neînduplecată: pur și simplu îl cerea, pentru că universitatea Șaguna avea spații închiriate aici. Am preferat să am un spațiu pentru activități, pe tronzonul pe care noi îl foloseam la învățături. Așadar, am rămas în școală mai mulți ani și am acumulat amintiri și mai bogate. Vă mulțumesc din suflet pentru tot!”, a dezvăluuit Aurel Papari. Georgeta Iorgu a mărturisit că privește cu nostalgie la vremurile în care au fost colegi și au studiat cu bucurie. După liceu, a urmat Institutul Pedagogic și a ocazia să se întâlnească cu domnul profesor Drăghicescu, care a recunoscut-o după peste 25 de ani. Această amintire rămâne emoționantă și nu o va uita niciodată, dovadă a legăturii speciale dintre profesori și elevii lor. „Astăzi, la aniversarea de 60 de ani de la absolvire, vin la liceu cu emoție mare pentru a ne reîntâlni. Parcă ieri am învățat aici, iar astăzi avem părul cărunt. Privim cu nostalgie la vremurile în care am fost colegi și am studiat cu bucurie, dorind să ne construim un rost în viață. După liceu, am urmat Institutul Pedagogic și, în cariera mea, am avut ocazia să întâlnesc profesori și pe alte meleaguri. Îmi amintesc cu recunoștință de domnul profesor Drăghicescu, care m-a recunoscut după peste 25 de ani. Această amintire rămâne emoționantă și nu o voi uita niciodată, dovadă a legăturii speciale dintre profesori și elevii lor. Am rugat o cunoștință să compună o mică poezie pentru această aniversare, pe care doresc să o citesc: În goana anilor au zburat,Parcă ieri aici am învățat,Privim cu dor și nostalgie,Colegii noștri, amintire vie. Cu stimă și recunoștință,Profesorilor le mulțumim,Ne-au învățat cu a lor științăCum viitorul să ne construim. Ne-am despărțit plecând în lume,Păstrând amintiri prețioase,Să fim modești, curați și buni,Sufletul păstrând generos. Astăzi, ca și atunci, trecem pragul liceului cu aceeași emoție. La mulți ani, dragi colegi, și mulțumiri profesorilor noștri, pentru tot ce ne-au oferit!”, a spus Georgeta Iorgu. Mioara Aurică Dobrescu a menționat că evenimentul marchează 60 de ani de la absolvirea liceului. Deși mulți nu mai sunt printre noi sau locuiesc în alte orașe și țări, reuniunea a fost emoționantă, plină de recunoștință și bucurie pentru viață și prietenia păstrată de-a lungul anilor. „Evenimentul de astăzi este unul emoționant. Au trecut 60 de ani de la absolvirea liceului și nici nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpul. Ne mai vedem astăzi cu o parte dintre colegii noștri care au putut veni, bineînțeles. Sper să fie un moment frumos, emoționant, și să petrecem împreună o zi de neuitat. La 50 de ani ne-a întâlnit ultima dată la liceu, dar noi ne vedem aproape în fiecare lună cu cei care locuiesc în Constanța sau care mai vin din alte orașe. O dată pe lună ne întâlnim la restaurantul Spoica, ceea ce este foarte plăcut. Din păcate, mulți nu mai sunt printre noi – unii au plecat pe stele, alții sunt bolnavi sau locuiesc în alte localități sau țări. Totuși, ne bucurăm că încă suntem aici, sănătoși și putem să ne mișcăm. Este un sentiment foarte plăcut și emoționant. Ne bucurăm de viață și de această întâlnire”, a menționat Mioara Aurică Dobrescu. Așag Bogosian, unul dintre absolvenții Promoției 1965, a venit din America pentru a participa la acest eveniment de suflet. În discurul său, Așag Bogosian și-a exprimat recunoștința față de profesorii din liceu, amintindu-și de cei care i-au format și de colegii cu care a petrecut patru ani frumoși. Povestește cu emoție despre profesorii de fizică, matematică engleză, care nu mai sunt în viață, dar au lăsat o amprentă puternică. Își amintește de colegul de bancă, Enei Constantin (poreclit Coțofan), și de o întâmplare haioasă când și-au scris numele între geamurile școlii cu o lupă. Așag Bogosian și-a încheiat discursul spunând că probabil este ultima dată când vizitează școala și le mulțumește tuturor pentru revedere. „Eu, personal, am trecut prin multe țări și am văzut multe locuri, dar mereu mă gândesc cu admirație la profesorii care ne-au educat. Mă numesc Așag Bogosian, porecla mea era „Bobo”. Mulți dintre prietenii pe care i-am avut în cei patru ani de liceu nu mai sunt printre noi, însă cei care sunt, își amintesc, la fel ca mine, de toate lucrurile pe care le făceam împreună și, mai ales, de profesorii care ne-au format. Probabil aceasta este pentru mine ultima ocazie de a vedea această școală. Nu pot să nu pomenesc numele profesorilor care ne-au învățat. Din păcate, acești profesori nu mai sunt printre noi, dar le rămânem recunoscători pentru tot ce ne-au dăruit. Am avut un parcurs în viață cu destul de multe reușite, am văzut multe locuri, iar acum trăiesc departe de țară. Tocmai de aceea, această revedere este pentru mine un moment deosebit. Îmi aduc aminte cu drag de colegii mei. Colegul meu de bancă era Enei Constantin, căruia îi spuneam „Coțofan”. Vecinul lui din cartierul Coiciu era Puiu. Împreună cu el și cu alți colegi ne-a venit ideea să ne lăsăm numele scris undeva în școală. Cum am făcut? Pe atunci geamurile erau duble, așa că am luat o lupă și, cu ajutorul soarelui, ne-am „ars” numele pe lemnul dintre geamurile de la etajul doi. Sunt sigur că ferestrele s-au schimbat între timp, dar amintirea a rămas vie. Când am început liceul, erau zece clase de a VIII-a, cu câte 40 de elevi fiecare. Acum numărul este mult mai mic. Poate că mulți dintre colegi nu au putut veni astăzi, dar sunt sigur că majoritatea au avut parte de reușite semnificative în viață, datorită profesorilor noștri. Vă mulțumesc și vă rog să îmi scuzați emoțiile”, a dezvăluit Așag Bogosian. După ce amintirile au fost depănate, absolvenții promoției 1965 au dezvelit o plachetă, care a fost instalată în holul liceului. „Așadar, dragi colegi, vă vorbesc din partea absolvenților de acum 60 de ani, din promoția 1965, care au venit la liceu cu un dar special: o plachetă pe care o vom dezveli acum. Doamnă profesoară, vă rog să ne ajutați”, a spus Cristina Anghel, directorul Liceului Teoretic Ovidius. Această revedere a fost un prilej special de a celebra nu doar prietenia dintre colegi, ci și continuare unei tradiții care continuă și astăzi. În prezent, Liceul Teoretic „Ovidius” continuă tradiția de excelență a unității de învățământ. Întâlnirea a fost un moment de legătură între trecut și prezent, dovedind că spiritul liceului rămâne viu indiferent de trecerea timpului. Citește și: FOTO VIDEO Reuniune emoționantă la Liceul Ovidius: promoția 1985 a rememorat cu bucurie amintirile anilor de studiu
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.