Viața și faptele Sfântului Ioanichie cel Mare în vremuri tulburi
 Sfântul Ioanichie cel Mare, născut în Bitinia, a trăit în timpul împăratului Leon Isaurul (717-740) și a fost inițial un susținător al distrugerii icoanelor. El s-a răzgândit după ce un călugăr, care apăra cultul icoanelor, i-a spus pe nume la prima lor întâlnire, schimbare ce a marcat o cotitură în viața sa spirituală.
 În tinerețe, Ioanichie a fost un soldat curajos, iar în timpul unei bătălii cu bulgarii a salvat viața împăratului. Însă, după acea luptă, s-a retras din armată și a ales să trăiască în mănăstire, mai târziu retrăgându-se în pustiu pe Muntele Conturiului și apoi pe Muntele Olimp.
 Conform ziarulamprenta.ro, Sfântul Ioanichie a fost ținta unor atacuri din partea unor călugări invidioși, care au încercat să-l otrăvească sau să-i distrugă chiliile, fără succes datorită protecției divine. Împreună cu patriarhul Metodie și împărăteasa Teodora, el a contribuit la restabilirea cinstirii sfintelor icoane în Imperiul Bizantin.
 Tradiția spune că în timpul rugăciunii, Sfântul Ioanichie se ridica de la pământ și devenea nevăzut. A murit în jurul anului 846, lăsând în moștenire imnuri de slavă, precum: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Tie!”, iar viața și faptele sale continuă să inspire credincioșii până în prezent.
                                                     
                        
                            Distribuie aceasta stire pe social media sau mail