Înapoi la știri

Comunitatea din Cotu Văii, comuna Albești, deplânge trecerea în neființă a presbiterei învățătoarea Elena Corina Diaconu

02 Sep 2025
4 minute min
Simona Stan
Colectivul de cadre didactice și întreg personalul școlii au transmis astăzi, un mesaj de mulțumire pentru tot ceea ce a făcut pentru comunitatea din Cotu Văii în ultimele două decenii cât a fost parte a comunității și a ajutat la formarea ei: „În aceste zile, liniștea s-a așternut peste întreaga comunitate școlară din Albești – Cotu Văii… Ne despărțim, mult prea devreme, cu multă durere și tristețe, de Elena-Corina Diaconu (1982-2025), cea care pentru aproape două decenii, a însuflețit și ocrotit, cu înțelepciune, dragoste și multă pasiune, generații de elevi ai școlii, ca profesor de matematica, învățătoare, director adjunct. Pentru noi toți, colegi, copii, părinți, a fost un exemplu de dascăl, părinte, soție, un izvor nesecat de blândețe și bunatate. Îți mulțumim, draga noastră doamna Corina, pentru toate amintirile frumoase, pe care le am trăit împreună, în fiecare zi, și în multele activități extrascolare, amintiri care vor dăinui veșnic în inimile noastre! Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău bun și să ti întărească și ocrotească familia, pe părintele Cristian și fetele, Maria și Cristiana! Cu recunoștință, Cadrele didactice și întregul personal al școlii.” Un mesaj de condoleanțe a fost publicat și de Gela Ivașcu, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Limanu: „….un început de an școlar trist plin de durere… …încă un dascăl a plecat dintre noi….. Sincere condoleanțe familiei îndoliate! În fața acestei pierderi nemăsurate, cuvintele sunt prea sărace… Corina presbiteră și dascăl devotat a lăsat în urmă o amprentă de lumină, bunătate și dragoste pentru comunitatea, școala și copiii din Cotul Văii. Pe 30 august timpul s-a oprit în loc pentru ea, dar în inimile tuturor celor care au cunoscut-o va rămâne vie prin tot ceea ce a dăruit. Am fost aseară la priveghi și m-au copleșit florile recunoștinței ce o înconjurau, semn al iubirii și respectului unei întregi comunități. Acum, în aceste clipe de grea durere, gândurile mele se îndreaptă spre părinți, spre fiicele ei și spre părintele soț, alături de care ma rog ca Bunul Dumnezeu să le dea puterea de a duce această cruce. Astăzi misiunea ei pe acest pământ se încheie, rămân în amintire cu privirea ei jucăușă și regret nespus plecarea ei mult prea devreme. Dumnezeu să o odihnească în pace și să le aline sufletele celor rămași.„, a transmis directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Limanu.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Vortexul polar slăbit aduce frig în Europa și America de Nord în următoarele săptămâni

Vortexul polar a suferit o destabilizare cauzată de un fenomen rar de încălzire stratosferică la finalul lunii noiembrie și începutul lui decembrie, potrivit prognozelor care anunță temperaturi scăzute și ninsori în Europa și America de Nord. %source% explică faptul că această situație va determina un val de aer rece ce va afecta chiar și zonele sudice ale continentului european în perioada următoare.

Actualitate

Trump și Zelenski discută la Mar-a-Lago după convorbirea cu Putin despre situația din Donbas

Președintele american Donald Trump a avut o convorbire „foarte bună și productivă” cu Vladimir Putin, înainte să-l primească la Mar-a-Lago pe Volodimir Zelenski, care a venit cu speranța că negocierile vor aduce pacea cât mai curând. Kremlinul a subliniat că Rusia nu susține un armistițiu temporar propus de europeni și ucraineni, iar decizia privind Donbasul trebuie să aparțină Kievului, notează Reuters.

Actualitate

Vortexul polar se dezbină și aduce un val de frig asupra Europei în ianuarie

Vortexul polar, un sistem atmosferic ce păstrează aerul rece în zona Arcticii, a fost destabilizat la începutul sezonului rece, conform meteorologilor. Fenomenul rar de încălzire stratosferică din noiembrie și decembrie a provocat o creștere bruscă a temperaturilor și a presiunii la înălțimi mari, ducând la fragmentarea vortexului.

Actualitate

Energia eoliană a depășit 2.600 MW și a dominat producția electrică din țară

Vântul puternic din ultimele zile a impulsionat producția din parcurile eoliene, care au ajuns să furnizeze periodic peste 2.600 MW, reprezentând prima sursă de energie electrică a României. Potrivit economica.net, aportul eolian, împreună cu hidrocentralele și centralele pe gaze, a permis României să fie exportator net de energie electrică pentru perioade semnificative în această perioadă.

Acasa Recente Radio Județe