Înapoi la știri

Spectacolul de reconstituire istorică „ORIGINI” continuă, sâmbătă, la poarta Cetății Tropaeum Traiani din Adamclisi

07 Jun 2024
5 minute min
Cristina Preda
Prima reprezentație s-a desfășurat pe 1 iunie, în Constanța, pe Plaja Reyna, unde, publicul a fost încântat de prestația actorilor și acrobaților, i-a aplaudat pe artiștii care au oferit o lecție de istorie pe viu și, atât adulții, cât și copiii s-au fotografiat cu aceștia. Spectacolul este compus din trei episoade distincte, care se desfășoară în trei locuri diferite din județul Constanța, mai exact în vecinătatea a trei situri arheologice deosebite, respectiv Tomis (Constanța), Tropaeum Traiani (Adamclisi) și Carsium (Hârșova). Publicul poate vedea cascadori profesioniști recunoscuți internațional, cai special pregătiți și dresați pentru scene de luptă și cascadorii ecvestre, muzicieni, umoriști, actori, acrobați, reenactori și zeci de figuranți, care prezintă, prin intermediul unui scenariu original, momentele-cheie ale evoluției țării noastre. Din distribuție fac parte actorii: Denis Ștefan, Cristi Iacob, Crina Matei, Georgiana Rusu, Dan Cojocaru, Andu Axente și Gabriel Monțescu, regia fiind asigurată de Dan Motanu. Proiectul este organizat de Asociația „Vulturii Carpaților”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. „Conceptul proiectului «Origini», are la bază o viziune nouă, holistică, asupra organizării de evenimente cu specific istoric, cu puternic impact asupra publicului din toate categoriile și care își găsește perfect locul în contextul bogat cultural și istoric al Județului Constanța. Asociația Cultural-Artistică Vulturii Carpaților prezintă o lecție de ISTORIE PE VIU, având ca subiect povestea reală a ținutului dintre Dunăre și Mare – Dobrogea, parte a provinciei romane Moesia Inferior și, apoi, provincie distinctă sub numele de Scythia Minor. Un spectacol pus în scenă de Vulturii Carpaților este, de fapt, UN FILM LIVE, la care spectatorii trăiesc cu emoție momentele de luptă, simt adrenalina în scenele dramatice și admiră jocul actorilor, fiind în permanență conectați la tensiunea acțiunii”, afirmă managerul proiectului „Origini”, Dan Pîșleagă. Fiecare dintre cele trei episoade interconectate spune povestea unei provincii locuite de romani, geți și greci, o zonă bogată și mereu în pericol de a fi atacată. După spectacolul de la Constanța, urmează alte două, în localitățile Adamclisi și Hârșova. Acestea sunt organizate de Asociația Vulturii Carpaților, în colaborare cu cele mai titrate organizații și instituții din domeniu: Uniunea Cascadorilor Profesioniști din Romania, Circul de Stat, Asociația Culturală Tomis, Discover Dobrogea și reputați actori români. Participarea publicului la spectacolele „ORIGINI” este gratuită. Programul reprezentațiilor din următoarea perioadă: 08.06.2024 – Adamclisi / Tropaeum Traiani – ora 19.00; 15.06.2024 – Hârșova / Carsium – ora 19.00. Valoarea proiectului: 1.333.400 lei din care contribuția Autorității Finanțatoare este de 1.200.000 lei și contribuția proprie de 133.400 lei. Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp. Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.
Alte postari din Social
Social

Captură de bunuri contrafăcute în Portul Isaccea

Pe data de 09 septembrie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul Garzii de Coastă au demarat o anchetă privind infracțiunea de punere în circulație a unor produse ce purtau mărci identice sau similare cu mărci înregistrate. Ancheta a fost inițiată în urma unor controale desfășurate între 3 și 9 septembrie 2024.

Social

Incident violent confirmat de poliție

Poliția a fost chemată la fața locului pentru a investiga un incident recent. Oamenii legii au confirmat că informațiile primite sunt corecte.

Social

Perioada actuală aduce reduceri semnificative pentru turiști

Turiștii care plănuiesc o escapadă au ocazia să beneficieze de tarife extrem de avantajoase în această perioadă. Comparativ cu sezonul de vârf, prețurile pentru cazare au scăzut considerabil, având astfel opțiuni pentru toate bugetele.

Acasa Recente Radio Județe