Investiție majoră în domeniul ortopediei la Spitalul Clinic Județean Constanța
Spitalul Clinic Județean Constanța beneficiază de o investiție semnificativă, susținută de Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Constanța, care întărește poziția instituției ca lider în inovația din sistemul public de sănătate. Această achiziție, în valoare de 18.910.290 RON, va transforma secția de Ortopedie și Traumatologie într-un centru de excelență pentru chirurgia ortopedică, oferind pacienților acces la îngrijiri de înaltă calitate și la o recuperare mai rapidă.