Înapoi la știri

Protocol pentru Viitor. INTERNSHIP plătit pentru tinerii din Constanţa

22 Apr 2024
4 minute min
Simona Stan
Am depus proiectul „Protocol pentru Viitor. INTERNSHIP plătit pentru tinerii din Constanţa“. Trebuie să gândim proiecte care să-i facă pe tinerii noștri să nu mai plece în alte orașe sau în alte țări! Constanța poate oferi multe oportunități tinerilor dacă există preocupare din partea autorităților locale. Tinerii sunt discriminaţi pe piaţa muncii, fiind deseori refuzaţi pentru a ocupa un loc de muncă, fie pentru că nu au experienţă, fie pentru că nu au competenţele necesare postului respectiv, competenţe dobândite în urma studiilor absolvite. Această practică trebuie să înceteze! Prin proiectul propus venim cu soluţii pentru a conecta tinerii cu mediul de afaceri, cu autorităţile publice locale şi unităţile de învăţământ, respectiv, pentru a conecta competenţele tinerilor cu cele solicitate pe piaţa forţei de muncă, oferind posibilitatea tinerilor de a participa ca interni remunerați. Astfel, punem bazele programului „Protocol pentru Viitor. INTERNSHIP plătit pentru tinerii din Constanţa“! Plata internilor este foarte importantă, întrucât pentru tinerii cu situații de viață precare din punct de vedere financiar, inclusiv persoanele care trăiesc în familii monoparentale, persoanele cu dizabilități, cele cu un nivel inferior de educație, tinerii care nu locuiesc cu părinții și persoanele care provin din gospodării cu o intensitate redusă a muncii, există o probabilitate mai mică de a avea acces la resursele financiare necesare. Atunci când tinerii doresc să participe la stagii de practică, pentru a acumula experienţă, nu sunt plătiți de cele mai multe ori. În acest caz, tinerii pot fi folosiţi pentru a acoperi temporar nevoia de forţă de muncă. Stagiile neplătite reprezintă o formă de exploatare și de excluziune socială. Ca societate, ca reprezentanţi ai cetăţenilor, suntem obligați să le oferim tinerilor noștri instrumentele, mijloacele și oportunitățile necesare pentru ca ei să poată participa în mod activ la dezvoltarea lor, să contribuie la modelarea viitorului lor, să își exercite pe deplin drepturile, să își îndeplinească îndatoririle ca indivizi față de comunitatea noastră şi să rămână în comunitate. Constanța are nevoie de tineri, de creativitatea, energia și pregătirea lor. Să îi ținem aproape! Prim-vicepreședintele Organizaţiei Municipale PSD Constanţa Costin-Ioan Răsăuțeanu Liderul consilierilor locali municipali PSD Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp. Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.
Alte postari din Politica
Politica

PMP Constanța mizează pe un program guvernamental solid pentru alegerile parlamentare

Partidul Mișcarea Populară (PMP) din Constanța se prezintă cu un program guvernamental amplu, care include peste 200 de măsuri menite să îmbunătățească situația țării. Conform unei declarații recente, PMP susține că este cea mai bună echipă atât la nivel național, cât și în județul Constanța.

Politica

Constanța pe locul 14 la prezența la vot

În cadrul alegerilor recente, Constanța a ocupat locul 14 la nivel național în ceea ce privește prezența la vot. Conform ziarulamprenta.ro, aceasta reflectă un interes moderat al alegătorilor din județ.

Politica

Activist civic promovează susținerea împăduririi în județul Constanța

Dumitru Caragheorghe, un activist civic din Constanța, a fost motivat să acționeze după ce a observat distrugerea spațiilor verzi și urbanismul haotic din oraș. Conform ziarulamprenta.ro, el a co-fondat, împreună cu Stelian Ion, platforma VERDE URBAN în primăvara anului 2016, cu scopul de a revigora spiritul civic din Constanța.

Acasa Recente Radio Județe