Îngrijorare în rândul părinților din Constanța din cauza numărului mare de copii în grupe
Îngrijorare în rândul părinților din Constanța din cauza numărului mare de copii în grupe
„Bună dimineața. Ce se întâmplă cu această explozie de locuri în grădinițele de stat? Nu am văzut niciodată anunțuri cu locuri libere la stat. Plus că se primesc copii de la 2 ani, cu pampers… Să înțeleg că până acum erau locuri, dar nu se aglomerau grupele? Sau chiar vor fi 26–30 de copii în grupă?” – scrie o mămică.
Părinții au lăsat zeci de comentarii pe un grup de Facebook dedicat creșelor și grădinițelor, exprimând îngrijorare și confuzie. Unii spun că înainte existau portițe pentru a obține un loc. Alții se tem că grupele ajung la 28–30 de copii.
Am discutat cu Irinela Nicolae, inspector școlar la ISJ Constanța. Ea spune că la Grădinițele cu Program Prelungit nu mai sunt locuri; fiecare grupă are 22 de copii, iar ISJ poate permite maxim 4 copii în plus, conform Legii 141.
Locuri libere sunt în Grădinițele cu Program Normal din județ. Județul Constanța are 61 de grădinițe, 23 private. Lista grădinițelor private pentru anul școlar 2025-2026 apare în documentul oficial, citează ziarulamprenta.ro.