Vouchere pentru copii cu dizabilități în România cu valoare de până la 39.900 lei
Vouchere pentru copii cu dizabilități în România cu valoare de până la 39.900 lei
Copiii cu domiciliul sau reședința în România care dețin un certificat valid de încadrare în grad de handicap pot beneficia de vouchere pentru achiziția unor tehnologii adaptate. Părinții sau tutorii legali trebuie să îi reprezinte, iar beneficiarii nu trebuie să fi primit finanțare publică similară în ultimul an.
Cu ajutorul acestor e-vouchere se pot cumpăra produse care sprijină autonomia și calitatea vieții, cum ar fi scaune rulante, cadre de mers, orteze, aparate auditive sau software-uri specializate. Pentru fiecare copil, suma maximă alocată este de 39.900 lei, TVA inclus.
Potrivit ziarulamprenta.ro, prin acest program se pot achiziționa până la trei produse și tot atâtea accesorii compatibile, selectate în funcție de necesitățile fiecărui copil. Printre dispozitivele eligibile se numără și mobilierul adaptat sau sistemele de alarmă.
Lista produselor accesibile prin e-vouchere include și cititoare de ecran și alte tehnologii menite să sprijine independența persoanelor cu dizabilități. Această inițiativă vine în sprijinul familiilor și reducerea barierelor în viața cotidiană a copiilor afectați.