Unul dintre acești tineri este Alexandra Cristina Neacșu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic „Ion Podaru” din Ovidiu. Pasionată de lectură, istorie și arte vizuale, Alexandra practică fotografia din anul 2020, când a transformat izolarea într-un prilej de explorare și exprimare personală prin imagini. „Fotografia a devenit pentru mine un mod de a înțelege lumea, de a transmite emoție și de a spune povești fără cuvinte”, mărturisește Alexandra. De-a lungul anilor de liceu, tânăra artistă a participat la numeroase concursuri naționale de fotografie, obținând rezultate remarcabile: premiul I la Festivalul FILMMIC pentru liceeni, secțiunea fotografie (mai 2025), sub îndrumarea doamnei profesor Anca Cumpănașu; premiul I la Concursul Național de Fotografie organizat de IPA România (ianuarie 2025); premiul III la Concursul de Fotografie Naturopolis, ediția a II-a (octombrie 2024); mențiune și mențiune Specială la Concursul de Fotografie Anatole Magrin, Constanța (septembrie 2024). În prezent, Alexandra își dorește să urmeze cursurile Universității Naționale de Arte din București, pentru a-și aprofunda cunoștințele și a-și rafina stilul artistic. Visul ei este să devină un fotograf de renume, capabil să surprindă realitatea într-un mod profund și original. Într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, Alexandra Cristina Neacșu ne-a povestit cum a descoperit pasiunea pentru artele vizuale încă din clasele primare și cum a început, în pandemie, să exploreze fotografia ca formă de exprimare personală. Cu un aparat simplu și multă curiozitate, a învățat singură, urmărind tutoriale online, participând la cursuri gratuite și exersând constant. Fotografiile Alexandrei surprind în special emoția umană – ochii, gesturile, expresiile – dar explorează și portretul, peisajul urban, fotografia de stradă sau detaliile din cotidian. Deși echipamentul folosit s-a îmbunătățit în timp, ea consideră că ideea, lumina și compoziția sunt mai importante decât tehnica perfectă. Tânăra a fost premiată la numeroase concursuri, cel mai emoționant moment fiind când o fotografie cu străbunica sa a fost expusă la Muzeul de Artă din Constanța. Totuși, premiul de la Festivalul FILMMIC rămâne cel mai marcant, fiind o confirmare a potențialului generației sale creative. Alexandra își dorește să studieze la Universitatea Națională de Arte din București, să urmeze un parcurs universitar complet, inclusiv cu studii în străinătate, și să revină în România pentru a preda și a inspira copii să se exprime prin artă. Pentru ea, fotografia este o formă de poezie vizuală: nu transmite mesaje directe, ci deschide interpretări și visare. Sfătuiește tinerii pasionați să înceapă cu ce au la îndemână, să caute resurse gratuite, să fie răbdători și, mai ales, să nu renunțe. Încă din clasele primare am descoperit pasiunea pentru artele vizuale, în special desenul și pictura. Am urmat cursuri de desen chiar cu doamna care îmi este acum profesor și în liceu. În timpul pandemiei, ca orice copil plictisit să stea în casă doar cu telefonul sau calculatorul, mi-am „stresat” părinții până când mi-au cumpărat un aparat foto, unul de început, ca să pot experimenta și să îmi formez propria viziune artistică. Am fost autodidactă. Deși se spune că rețelele sociale sunt dăunătoare, pentru mine au fost o sursă de învățare. Am urmărit numeroase videoclipuri despre încadrare, tehnică, teorie și nu am folosit niciodată aparatul foto pe modul automat. Am experimentat constant cu setările în diferite situații, tocmai ca să acumulez experiență. Ulterior, am descoperit cursuri, webinarii și workshopuri gratuite, inclusiv în București. Curiozitatea mă însoțește în continuare, mereu fiind dornică să învăț tehnici noi. Încerc să surprind emoția oamenilor. Ochii, gesturile, expresiile feței spun mai mult decât ne putem imagina. Nu am o temă strict preferată, ci aleg în funcție de starea mea din ziua respectivă. Totuși, mă orientez mai des spre fotografia de stradă, peisaj și portret. Îmi exprim și pasiunea pentru mașini și motociclete, iar când testez echipamente noi, pisica mea devine modelul ideal. Primul meu aparat a fost un Nikon D5200 cu obiectivul standard, un DSLR destinat amatorilor. De aproximativ un an am făcut upgrade la un aparat mirrorless, Sony A7III, cu o tehnologie mult mai avansată. Chiar dacă tehnica e importantă, ideea din spatele fotografiei contează mai mult. Poți face mici greșeli tehnice și totuși să obții o fotografie excelentă. Viziunea și creativitatea sunt esențiale. Joaca cu lumina, umbra și compoziția face diferența. Toate premiile au însemnat mult pentru mine, pentru că observ o evoluție și mă motivează să merg mai departe. Totuși, cel mai special a fost premiul de la festivalul FILMMIC. M-a făcut să conștientizez cât de bogată și nedescoperită este imaginația generației mele. Încă mă pregătesc pentru facultate, având admiterea anul viitor, dar reușesc să îmi organizez timpul eficient. Duminica îmi planific toată săptămâna. Merg la școală, mă pregătesc pentru bacalaureat și citesc din bibliografia pentru admitere. Îmi rezerv mereu timp și pentru fotografie, dar și pentru prieteni — e important să ieși din rutină la final de săptămână. O fotografie cu străbunica mea, pe care am înscris-o la un concurs. Când i-am spus că va fi expusă în cadrul vernisajului organizat la Muzeul de Artă din Constanța, în urma concursului Anatole Magrin, a fost extrem de emoționată. Mulți au fost impresionați când aflau că ea este femeia din fotografie. Lumina era perfect poziționată și a amplificat emoția de pe chipul ei. Îmi doresc să continui în domeniul artelor vizuale, pentru că ador atât desenul, cât și fotografia. Universitatea Națională de Arte din București m-a atras din prima clipă, mai ales după ce am descoperit facultățile din cadrul său și am discutat cu mai mulți profesori. După finalizarea studiilor, vreau să devin profesor în domeniul artelor vizuale și să-mi continui visul. Da, îmi doresc să fiu profesor în România. Însă vreau să îmi continui studiile de masterat și doctorat în străinătate — poate în Olanda, Anglia sau Franța. Apoi vreau să revin în țară și să ajut copiii să își dezvolte imaginația prin artă. Oamenii și detaliile acestora mă inspiră cel mai mult. De când fotografiez, am învățat să „citesc” oamenii mai bine, din prima privire. Fiecare om poartă în el povești, traume, bucurii, pe care le poți citi în ochi. Asta încerc să surprind: privirea care ascunde cele mai multe povești. Nu caut să transmit un mesaj clar. Las interpretarea la alegerea fiecăruia — la fel ca în poezie sau pictură. Fiecare vede o imagine prin filtrul propriei experiențe. De exemplu, la concursul FILMMIC, am câștigat cu o fotografie numită „Infinit”. Unii au văzut în ea un vis întrerupt, alții un drum închis, iar alții — adâncimea vieții. Asta vreau să fac: să las oamenii să viseze prin imaginile mele. Să creadă în el și să nu renunțe la visul său, oricât de greu ar părea drumul. Nu ai nevoie de un aparat foto scump ca să te exprimi — poți începe cu telefonul. Totul vine cu răbdare, cu informații din surse gratuite, din experiență și, dacă e posibil, de la mentori. Fii curios și deschis la tot ce e nou. Sursă foto: Alexandra Cristina Neacșu/ arhivă personală Citește și: FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Bogdan Doroftei, de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân, a cucerit medalie de ARGINT la Olimpiada Națională de Astronomie
Destinată elevilor din clasele a VII-a până la a X-a, cu vârsta sub 16 ani la 31 decembrie în anul desfășurării competiției, olimpiada îmbină complexitatea celor trei discipline într-o singură probă, unică pentru toți participanții. Subiectele sunt elaborate pe baza unei programe și bibliografii unitare, ceea ce implică un nivel ridicat de pregătire și adaptabilitate din partea elevilor. Calificarea celor doi elevi ovidiști reprezintă o nouă confirmare a pasiunii și
.
Cauza se află în stadiul recursului, după ce, în primă instanță, Tribunalul Constanța a dispus suspendarea parțială a executării HCLM nr. 459/2024, blocând prevederea care viza desființarea entității juridice a unității de învățământ. Măsura a fost pronunțată ca soluție provizorie, valabilă până la finalizarea definitivă a procesului. În acest context, termenul stabilit pentru data de 24 iunie este de interes major, întrucât ar putea aduce o decizie importantă pentru evoluția
.
Pentru anul universitar 2025-2026, Academia organizează admiterea pentru mai multe programe de studii, oferind oportunități de dezvoltare academică și profesională pentru tinerii pasionați de domeniul maritim. Concursul de admitere constă în Concurs de dosare. Primii candidați ierarhizați în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, pe programe de studii – conform opțiunilor exprimate, vor beneficia de locuri fără taxă de studii (prin burse de studii acordate de ANMB). Proba de admitere
.
Unul dintre acești tineri este Bogdan Doroftei, care a absolvit clasa a XII-a la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța. Este un tânăr remarcabil prin pasiunea sa pentru matematică, fizică, astronomie și astrofizică. În timpul liber, se relaxează practicând baschet, dar adevărata sa energie este canalizată înspre știință și participarea la olimpiade. Interesul pentru univers și cunoaștere a început încă din copilărie, când mama îi cumpăra cărți despre spațiu.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.