Fulgii de zăpadă au transformat peisajul într-unul de iarnă, chiar dacă luna august nu este de obicei asociată cu astfel de scene. Un turist a filmat această imagine rară, după ce a fost surprinsă pe vârful Pietrosul Rodnei, cel mai înalt punct din Parcul Național Munții Rodnei, aflat la 2.303 metri altitudine. Muntii Rodnei sunt cei mai înalți și mai dificil de traversat din lanțul Carpaților Orientali, iar ninsoarea neașteptată a fost un spectacol surprinzător pentru toți cei aflați în drumeție în zonă, notaaza ziarulamprenta.ro.
Fulgii de zăpadă au transformat peisajul într-unul de iarnă, chiar dacă luna august nu este de obicei asociată cu astfel de scene. Un turist a filmat această imagine rară, după ce a fost surprinsă pe vârful Pietrosul Rodnei, cel mai înalt punct din Parcul Național Munții Rodnei, aflat la 2.303 metri altitudine.