„Ești special, unic și irepetabil”, așa ne-a transmis, mereu, Rajko Kuzmanovic. Nu a fost doar o expresie, ci un crez pe care l-a trăit și l-a dăruit celor din jur. A fost omul care a îndemnat mereu la gândire pozitivă, la încredere și echilibru. „Fiți atenți la gândurile voastre. Aveți încredere în voi. Lucrați cu voi și cu mintea voastră.” Așa ne vorbea, așa ne îndruma. Chiar și atunci când nouă ne era greu, când eram dezorientați, el era acolo: calm, cald, prezent. Un sprijin în momentele de rătăcire. O inspirație în cele de cumpănă. Rajko a fost prezent până în ultima clipă cu sufletul și mesajele lui senine. A venit însă timpul să lase în urmă familia – pe Elena și pe Tiberiu, cei care îi erau centrul existenței. A venit timpul să lase în urmă prieteni, colegi, oameni pe care i-a inspirat cu vorbele și energia lui. Mii de oameni l-au ascultat, l-au simțit aproape, au crescut cu gândurile lui. Acum, Rajko a ales – sau poate i s-a oferit – drumul spre lumină. Să continue, acolo unde este, cu aceeași seninătate. În mesajul de rămas-bun, cei care l-au cunoscut transmit un gând profund: „Noi, cei care rămânem, să ținem minte zâmbetul, energia pozitivă și tot ce am primit prin el, din marea sa inimă și din infinita generozitate a divinității”. La data de 3 iunie 2025, acesta a postat un video în care spunea, printre altele, că „singurul lucru care este cert în viața asta este că o să plecăm“: Sursă foto: Facebook Sursa video: Facebook.com Citește și: Povestea care emoționează generații, Rățușca cea urâtă, revine duminică pe scena Teatrului Căluțul de Mare
„La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Crizantemei din comuna Rasova, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 24 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi intrat în coliziune cu
.
„Dacă va crește TVA-ul în HoReCa peste 9%, atât cât este acum, ne dăm seama că în restaurantele din România, din orice oraș sau din orice stațiune, tarifele din meniuri pentru o ciorbă, pentru o porție de cartofi prăjiți și cu un mușchi de vită vor crește cu 10%”, a avertizat Corina Martin. În acest context, federația pe care o conduce analizează posibilitatea ca toți membrii – proprietari de restaurante,
.
În actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul, la data de 07 septembrie 2024, în proximitatea unei patiserii din Tomis Nord, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în cursul unui conflict spontan, a jignit-o şi a agresat-o pe persoana vătămată, fosta sa concubină, pe care a înjunghiat-o din spate în mod repetat cu un cuţit cu lama lungă de 7 cm, astfel încât i-a provocat nu mai puţin de patru leziuni
.
Pe durata lucrărilor, traficul va fi deviat pe o rută ocolitoare stabilită pentru relația Hârșova – Constanța și retur, după cum urmează: Accesul riveranilor va fi permis pe două tronsoane distincte ale DN2A: Pentru a evita blocajele și a fluidiza traficul în zonă, DRDP Constanța recomandă conducătorilor auto și alte variante de rute ocolitoare: Lucrările la podul de la km 156+555 sunt programate să dureze până la data de 31
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.