În această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dispeceratul ISU Tulcea a fost informat despre producerea unui accident aviatic în zona complexului Gura Portiței din Delta Dunării. Incidentul a implicat un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau două persoane. La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, un echipaj SMURD din cadrul Stației de Pompieri Babadag, precum și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Jurilovca. De asemenea, a fost trimis și elicopterul SMURD din Constanța. Elicopterul SMURD a ajuns în scurt timp la locul accidentului, însă, din păcate, echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru cele două persoane aflate în avion, acestea prezentând leziuni incompatibile cu viața. Acesta este al doilea accident aviatic petrecut în cursul zilei de astăzi. Potrivit surselor noastre, astăzi un alt avion de mici dimensiuni ar fi fost implicat într-un incident tot la Gura Portiței. Una din cele două persoane decedate ar avea în jurul vârstei de 50 de ani.
Tănasă a început meciul în forță și a marcat de două ori rapid, în minutele 2 și 9. La primul gol a șutat din afara careului, iar la al doilea a driblat un adversar și a trimis mingea sub bară, după o pasă de la Radaslavescu. Oțelul a redus din diferență în minutul 38, după o greșeală a lui Maftei. Bană a interceptat mingea, l-a trecut pe Buzbuchi și a
.
În perioada 14–18 iulie, echipajul fregatei române, sub comanda comandorului Mitel Alexandru, a desfășurat activități de instruire în comun cu parteneri din Bulgaria și Turcia. Exercițiile au inclus proceduri operaționale standard în lupta antisubmarin, reacții la amenințări aeriene și de suprafață, precum și misiuni de interdicție maritimă. Obiectivul principal al exercițiului a fost consolidarea cooperării între forțele participante și îmbunătățirea capacității de reacție în situații complexe, contribuind, totodată, la întărirea
.
În această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dispeceratul ISU Tulcea a fost informat despre producerea unui accident aviatic în zona complexului Gura Portiței din Delta Dunării. Incidentul a implicat un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau două persoane. La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, un echipaj SMURD din
.
Traficul rutier spre București pe autostrada A1 a fost blocat duminică după-amiază, 20 iulie, de un șofer de camion care a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul șoselei și s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României, potrivit economica.net. La protest a mai participat un camion, iar polițiști și jandarmi au intervenit pentru restabilirea circulației. Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, incidentul s-a produs la kilometrul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.