Sportiva din România a avut un parcurs remarcabil la Iași, unde a obținut victorii în fața unor adversare dificile. A început turneul cu un succes rapid în fața japonezei Nao Hibino, apoi a trecut prin două meciuri epuizante cu Jimenez Kasintseva și Siskova. În semifinale, Begu a reușit surpriza turneului, învingând-o pe Jaqueline Cristian, numărul 1 în clasamentul româncelor, în două seturi. În ultimul act, Irina Begu a început în forță, adjudecându-și primul set în doar 29 de minute, cu un categoric 6-0. Deși Teichmann a revenit în setul secund și a condus cu 4-2, Begu și-a regăsit ritmul și a închis meciul cu 7-5, după o oră și 32 de minute. Acesta este primul titlu al Irinei Begu după Palermo 2022, și vine să completeze palmaresul care mai include trofee câștigate la Tashkent (2012), Seoul (2015), Florianopolis (2016) și București (2017). Este, de asemenea, prima oară când Begu câștigă un set cu 6-0 într-o finală WTA – un moment special într-o carieră plină de consistență, scrie eurosport.ro. Pentru această victorie, Irina Begu a primit un premiu financiar de 18.685 de euro și 250 de puncte WTA, suficiente pentru a reveni în top 100, pe locul 82 mondial. Astfel, de luni, ea devine a doua jucătoare din România în clasamentul mondial, după Jaqueline Cristian (locul 49 WTA). La aproape 35 de ani (pe care îi va împlini pe 26 august), Begu este a doua cea mai în vârstă campioană WTA din 2025, după Tatjana Maria (37 de ani), câștigătoare la Queen’s. Citește și: Instagram Constănțeanca Bianca Mei-Roșu și Dragoș Bujor, semifinaliști în proba de simplu, la Campionatul European de Juniori 2025!
Patrick Sebastian Dinu a obținut, cel mai bun timp din serii, rezultat care ne dă speranțe pentru evoluțiile viitoare. Înotătorul de la CSM Constanța va mai concura în probele de 50 de metri bras și 50 de metri. Citește și: Campionul Constanței, Patrick Dinu, va pleca la Univeristatea Princeton: Iată mesajul emoționant al mamei sale
.
Atmosfera de start a fost una specială: în semn de recunoștință față de susținători, fotbaliștii din Cumpăna au aruncat 11 mingi în tribune, cadou pentru cei prezenți la meci. Susținută din tribune de numeroși suporteri, “Victoria” Cumpăna a dominat finala regională, demonstrând maturitate și ambiție într-un moment cu o miză importantă: calificarea în faza națională a competiției. CS Victoria Cumpăna are în componența sa următorii jucători: Rezervele echipei sunt: Alături
.
Prima care a făcut pasul printre primele patru jucătoare ale continentului a fost Bianca Mei-Roșu, favorita 4, care a găsit cele mai bune soluții în sfertul de finală jucat împotriva sportivei Nina Guo Zheng (Franța, favorita 5). Tricolora a dominat seturile pe care le-a trecut în dreptul său și a gestionat ultima parte a meciului, pentru victoria cu 4-2 (4-11, 11-4, 11-4, 11-6, 10-12, 11-9). În semifinale, duminică, de la
.
Competiția s-a desfășurat pe Stadionul din cadrul Complexului Sportiv „CENTENAR 2018”, în prezența unui public entuziast, care a susținut cu pasiune cele cinci echipe participante. Comuna Cumpăna a fost gazda celei de a 70-a ediții a Cupei României la Oină Comuna Cumpăna a fost gazda celei de a 70-a ediții a Cupei României la Oină Comuna Cumpăna a fost gazda celei de a 70-a ediții a Cupei României la Oină
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.