Concursul s-a desfășurat în perioada 4-6 iulie 2025, la Techirghiol, și a reunit tineri șahiști talentați, sosiți din întreaga țară pentru a participa la prestigiosul turneu. Elevii secției de șah a Clubului Sportiv Victoria Cumpăna, de a căror pregătire se ocupă, cu pasiune și dăruire, antrenorul Daniel Panainte, au strălucit prin performanța atinsă în cadrul acestei ediții. Astfel, la finalul celor șapte runde intense, Mircea Adochiei a reușit să urce pe locul al III-lea la general, înregistrând 5 victorii remarcabile. La doar un pas distanță s-a aflat colegul său de club, Vlăduț Sîrbu, clasat pe locul al IV-lea, cu același număr de puncte, demonstrând un joc solid și maturitate în fața tablei de șah, conform Cumpăna News. La rândul său, micul șahist Vlad Dumitrache, a demonstrat ambiție și perseverență, luptând pentru o poziție cât mai onorabilă în clasament, punând în aplicare strategii bine gândite și arătând un real potențial care, cu siguranță, îl va face remarcat și la următoarele competiții de gen. Sursa info & foto: Facebook.com Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: LIVE FOTO VIDEO Reprezentanți ai Băncii Mondiale în România, vizită de lucru la Cumpăna. Primarul Mariana Gâju și specialiștii din comună prezintă problemele sociale ale populației
Sportivul legitimat la CS Medgidia a realizat o cursă impresionantă din punct de vedere tactic, confirmând că este cel mai bun alergător de obstacole din țară! Alin se pregătește acum de Campionatul Balcanic Under 20, din 13 iulie, de la Craiova. Sursă foto: Facebook CS Medgidia Citește și: Alin Mihai Șavlovschi de la CS Medgidia va participa la Balcaniada de juniori U20
.
CSM Constanța a fost reprezentat de trei sportivi, care și-au adjudecat două medalii, una de aur și una de bronz. În proba feminină de triplusalt, Alexia Dospin de la CSM Constanța nu le-a dat nicio șansă adversarelor sale, având o săritură de excepție, 13,68 metri, care i-a adus medalia de aur și titlul de campioană națională U23. Eleva antrenoarei Carmen Botea a făcut o repetiție utilă în perspectiva Campionatului European
.
Unul dintre acești tineri este Samuel Moldovan, care a absolvit în acest an Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța, iar performanțele sale în canotaj îl recomandă deja ca unul dintre cei mai promițători sportivi ai României. Legitimat la lotul național, Samuel este campion european în proba de 8+1 și are planuri mari pentru această vară. „Anul acesta am fost foarte aproape de podium la Campionatul Mondial. Am terminat
.
Deși tinerele jucătoare de pe litoral au oferit o replică puternică, experiența adversarelor și-a spus în cele din urmă cuvântul, iar echipa constănțeană a fost nevoită să se mulțumească cu medaliile de argint. În componența Elena Zaharia, Bianca Mei-Roșu și Andreea Teglas, sub îndrumarea antrenorilor Viorel Filimon și Anamaria Sebe, dar și cu sprijinul psihologului Mioara Șincan, CSM Constanța a reușit o primă manșă spectaculoasă. În turul finalei, disputat pe
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.