FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Răzvan-Marian Voicu, absolvent al Colegiul Național de Arte Regina Maria, admis la admis la Arhitectură după un parcurs artistic remarcabil
Unul dintre acești tineri este Răzvan-Marian Voicu, care a absolvit, anul acesta, Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța și a fost admins la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM), specializarea Arhitectură Generală – una dintre cele mai prestigioase din țară. Povestea sa este dovada vie că vocația poate începe încă din primii ani de viață, din gesturi aparent banale, dar pline de sens. Încă de la grădiniță, Răzvan prefera volumele geometrice – prisme, cilindri, cuburi, piramide – în locul jucăriilor clasice. Nu știa atunci cum se numesc, dar era fascinat de forme, echilibru și spațiu. Încerca să reproducă fortărețe și castele văzute la televizor sau în magazine, cu mijloace modeste, dar cu o imaginație bogată. A sfidat clișeul băiatului pasionat doar de mașinuțe. În loc să se joace cu ele, construi drumuri, poduri, rampe din piesele seturilor, mereu în căutarea unui nou traseu. Apoi, Lego a devenit pasiune și laborator de creativitate. A combinat seturi, a inventat personaje, a recreat clădiri. Minecraft a fost doar o extensie digitală a acestei nevoi de a crea, de a construi, de a înțelege structuri. În clasele V–VI, o nouă curiozitate a început să prindă contur: istoria, în special perioada medievală. Documentarele de pe History Channel, chiar dacă greu de înțeles la început, l-au atras iremediabil. Acest interes l-a condus spre arhitectură, inițial din dorința de a înțelege fortificațiile și rolul lor în istorie. Un moment-cheie a fost vizita într-o expoziție din holul Colegiului Național de Arte din Constanța. A fost atât de impresionat încât și-a convins mama să îl transfere acolo. În clasa a V-a, a fost repartizat la grupa de specialitate și, sub îndrumarea profesorilor Nestorescu, Gherghe, Dimcea și Lutai, și-a rafinat gustul estetic. În clasa a IX-a, a început studiul arhitecturii sub coordonarea exigentului profesor Andrei Bescucă – supranumit de elevi „arhitortura”. Primele note proaste, primele critici, primele nopți nedormite – toate au fost trepte necesare spre autocunoaștere și evoluție. A învățat că succesul vine cu sacrificii și muncă susținută. În același an, a fost recomandat pentru realizarea unor ilustrații ale clădirilor reprezentative din România – 15 lucrări în tehnica liner, format 70×100. A fost primul său proiect plătit, în urma căruia a câștigat 2.500 lei – bani obținuți cu efort real și simțul responsabilității. Lucrările sale au început să fie solicitate pentru expoziții, săli din colegiu și evenimente culturale. Un moment deosebit a fost participarea cu patru lucrări (cazinouri, Biserica Bulgărească, Sinagoga) la un vernisaj organizat la Muzeul de Artă din Constanța, în parteneriat cu o asociație a minorităților dobrogene. Răzvan a participat la concursul „Povestiri din urbea veche: ornamentica arcadelor”, unde a câștigat locul I. O parte dintre lucrările sale, cu tematică dobrogeană, au fost incluse în volumul Poveștile cetății Tomis și ale orașului Constanța, alături de creațiile altor elevi pasionați. A concurat la Olimpiada Națională de Arte în clasele a XI-a și a XII-a, iar chiar dacă nu a obținut premii notabile, experiența a fost valoroasă. În 2025, visul său a devenit realitate: a fost admis la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM), specializarea Arhitectură Generală – una dintre cele mai prestigioase din țară. Drumul a fost lung și plin de provocări, dar și de împliniri. A fost susținut constant de părinți – moral și material –, de profesori care l-au inspirat și format: Andrei Bescucă, mentorul exigent dar drept; diriginta Pindic, sprijin de nădejde în anii de liceu; și profesorul de desen Georgian Apostolache, care i-a consolidat identitatea artistică. Într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, Răzvan-Marian Voicu a rememorat cu sinceritate și nostalgie începuturile pasiunii sale pentru arhitectură, pornind din copilărie, când obișnuia să construiască din forme geometrice și piese Lego. Fascinația pentru structuri și spații a fost dublată de interesul pentru istorie, în special pentru perioada medievală, ceea ce a amplificat curiozitatea față de arhitectura veche, castele și orașe istorice. Ulterior, s-a orientat și către arhitectura modernă, observând influența acesteia în marile orașe ale lumii. Un rol esențial în dezvoltarea sa personală și profesională l-a avut educația, atât la gimnaziu, cât și în liceu, unde a descoperit valorile fundamentale ale muncii: seriozitatea, creativitatea și colaborarea. Participarea la proiecte artistice și culturale, cum ar fi lucrările expuse în colegiu sau colaborarea cu profesorii, l-a ajutat să-și contureze o identitate artistică. A deprins tehnica desenului în liner și și-a exprimat ideile prin lucrări detaliate, cu tematici istorice sau inspirate din patrimoniul local, obținând aprecieri în diverse expoziții și concursuri. Prin toate aceste experiențe, Răzvan-Marian Voicu a înțeles că arhitectura este mai mult decât o profesie – este o formă de exprimare personală, o punte între trecut și viitor. A învățat că succesul se construiește în timp, cu răbdare, perseverență și cu sprijinul celor din jur. Visul său este să devină un arhitect recunoscut, ale cărui creații să aducă plusvaloare comunității, să inspire generațiile viitoare și, poate, să intre în patrimoniul cultural mondial. Cred că totul a pornit la grădiniță, de la seturile de volume geometrice din lemn cu care mai mereu mă jucam în detrimentul altor jucării. Încercam să reproduc ceea ce vedeam afară sau în desenele animate, castele, poduri sau turnuri; ulterior construcții din propria imaginație. Cu timpul am trecut la Lego, lucru care mi-a permis o mai mare libertate în a crea lucruri mai complexe și detaliate. Procesul a fost unul neclar, început cu joaca volumelor precum cubul, prisma sau cilindrul din grădiniță, facilitat de interesul din ce în ce mai mare pentru istorie. Încă de mic am fost atras de arhitectura evului mediu, al poveștilor cu cavaleri, bătălii și fortărețe, al gloriei câștigate pe câmpul de luptă și al ruinelor ce rămân până și azi în picioare. Momentul crucial în care am ales arhitectura a fost o dată cu începerea liceului, când s-a transformat într-un interes real; pentru prima oară considerând cu adevărat cariera de arhitect ca un job și pasiune. Bineînțeles că da, deoarece prin intermediul acestei pasiuni am fost introdus în lumea arhitecturii. Fascinația pe care am avut-o de mic față de clădiri vechi, castele, monumente sau biserici medievale m-a împins nu doar să citesc despre ele cât să și înțeleg principiile de bază ale arhitecturii. Citind despre un eveniment sau altul, despre o bătălie sau perioadă nu puteam să nu fiu atras de caracteristicile unor structuri de apărare, aspectul orașelor sau grandoarea unei încoronări într-o catedrală gotică. O dată cu liceul, am urmat evoluția arhitecturii ce mi-a permis să înțeleg modernismul și perioada contemporană, noile principii și stiluri care ne-au influențat până în prezent viața. Aș spune că în gimnaziu am fost învățat bazele prin prisma mai multor profesori care și-au lăsat mai mult sau mai puțin amprenta asupra stilului pe care ulterior îl voi dezvolta. În această etapă am avut parte de o educație generală formată din ore de studiu pentru: culoare, desen, studiul volumelor, crochiuri, modelaj și istoria artei; suficientă cât să pot experimenta și explora. Arta în sine nu poate fi învățată cum ai învăța de exemplu mersul pe bicicletă, în schimb teoria din spatele unei ’’lucrări reușite’’ poate să fie înțeleasă și predată pentru a forma un simț estetic care împreună cu latura creativă a persoanei și afinitatea/inclinația către artă pot forma un viitor artist. Îndrumarea profesorilor din gimnaziu poate să fie sintetizată în asta, uneltele pentru începerea unui drum. O dată cu liceul, sub domnu’ Bescuca, direcția artistică a devenit mai clară și exactă. Datorită indicațiilor acestuia, calitatea desenului s-a îmbunătățit, îndreptându-se spre ceea ce trebuia să fie potrivit secției. La început am încercat să păstrez o balanță între liceu și distracție dar spus drept de multe ori eșuam, mai mereu sacrificam dintr-o parte în alta. Lucrurile mereu evoluează și ești mereu în mișcare, ceea ce am făcut a fost să mă adaptez și să depășesc momentele dificile prin orice mijloace la îndemână. Au fost multe momente de saturație dar știind ceea ce vreau și că am ales acest lucru, am continuat. Trebuie să fii propriul tău motor, dacă în interior nu ai acel momentum propriu, cândva te vei opri. Am avut suport moral cât și financiar din partea părinților, îndemnurile profesorilor – cu precădere a celui de arhitectură care mă împingea înainte să mă autodepășesc, sprijinul persoanei iubite dar și al colegilor. Aproape de vacanța de vară, profu’ de arhitectură m-a recomandat pentru realizarea unor ilustrații ale unor clădiri emblematice din România, 15 la număr, format 70×100 în liner, o tehnică nouă care avea să mă reprezinte. Pe moment am fost copleșit de volumul de muncă dar mi-am intrat în ritm; focusul fiind finalizarea comenzii până la deadline fără a sacrifica calitatea desenului. De abia la final oboseala m-a prins din urmă, rezultatul a săptămâni de muncă aproape în continuu și nopți, unele nedormite. Ceea ce am simțit a fost o formă de mândrie pe care nu am mai cunoscut-o, satisfacția muncii bine duse la capăt, împlinirea artistică, orgoliul mult mai mare ca înainte și totodată primii bani vreodată câștigați. Nu cu mult după am realizat impactul pe care l-a avut acest lucru, poate sună naiv dar mi-a dezvoltat conștiința de ’’artist’’ – o etichetă pe care nu consider că o merit – m-a învățat valoarea muncii și cel mai important mi-a arătat că pot fi mai mult, mai mult, că prin muncă și ambiție poți să atingi sus. Toate proiectele realizate îmi sunt dragi, de-astfel nu le pot ierarhiza. Am încercat ca fiecare lucrare să reprezinte progresul stilistic la care am ajuns în momentul respectiv fără prea multe compromisuri. Dacă le-aș putea viziona cronologic pe toate ca într-o galerie a timpului, mi-ar plăcea să observ o maturizare a tehnicii cât și a mea personală. Am participat pentru prima oară împreună cu alți colegi din liceu la un vernisaj organizat de Asociația Dobrogea de Patrimoniu și găzduit de Muzeul de Artă Constanța. Lucrările expuse ilustrau clădiri cu diferite legături istorice, etnice sau confesionale. M-am simțit onorat să am lucrările expuse într-un asemenea loc laolaltă cu marii artiști români; am fost mândru că prin perseverență și muncă am reușit acest lucru. Reprezintă, artistic vorbind, cea mai mare împlinire de până în ziua de azi. Dincolo de nivelul de muncă și stres, cea mai mare provocare a fost să mă înving pe mine. Să nu mai repet aceleași greșeli ca la pregătire, să îmi controlez emoțiile și să fiu încrezător în ceea ce fac. O mare parte din activitatea mea artistică are legătură cu ilustrarea într-o manieră sau alta a unor monumente arhitecturale. Tehnica care mă reprezintă este în liner/tuș. Duritatea pe care mi-o permite pigmentul cât și expresivitatea liniei și a hașurii se combină perfect cu înclinația mea spre clar-obscur. Majoritar prefer desenul monocrom însă mă las liber să experimentez și culoarea, adesea combinând diferite tehnici sau texturi. Momentan sunt limitat în a răspunde la această întrebare dar aș spune toate trei se potrivesc arhitecturii. Dacă este să o luăm ’’băbește’’ îndeplinește o funcție de bază, nevoie de adăpost, de un spațiu în care să te simți în siguranță de factorii externi. Dezvoltarea spațiului este direct proporțională cu progresul tehnologic și evoluția omului de-a lungul miilor de ani – de la simplele locuințe din lut, stuf și alte materiale naturale la nevoia expresiei bogăției unui oraș și proiectarea puterii bisericești prin construirea catedralelor medievale și, în zilele noastre, funcționalitatea și eficientizarea spațiului. Partea teoretică este uneori umbrită de viziunea artistică care, prin natura sa, este nonconformistă. Arhitectul poate fi un artist, creația sa se asemene cu o lucrare de artă faimoasă care invită la un dialog social și provoacă normele. De asemenea, arhitectura comunică cu mediul, cu spațiul verde, cu nevoile omului dar și ale planetei. Așadar, pentru mine arhitectura reprezintă toate trei și mi-ar fi imposibil să produc o comparație între termeni. În acești ani am învățat ce este succesul și eșecul, am înțeles că indiferent de orice se întâmplă trebuie să continui, asumarea deciziilor și a consecințelor. Pentru ceea ce îți dorești trebuie să faci sacrificii, mici, mari – acestea există. În final rămâi doar tu, singular, fiecare decizie îți aparține – important este să nu ai regrete. Cred că cel mai rău lucru pe care îl poți face când simți că ai o pasiune este să o materializezi imediat. Las-o să te pătrundă, treptat să simți că este a ta și că vrei să o aprofundezi – experimentează și nu te compara cu alții, fă-o doar cu tine însuți. Goana după rezultate este bună, reprezintă un stimul potent pentru a avansa, dar nu lăsa să fie singurul lucru ce te motivează, fă-o pentru că simți că vrei, nu pentru un câștig sau altul. De asemenea, nu orice pasiune se transformă și în job. Timpul dezvăluie tot, dacă este să fie ceva, o să fie, dacă nu, atunci a reprezentat o încercare, nu te opri, continuă până când îți găsești chemarea. N-am idee, nu sunt un fan al predicțiilor despre viitor însă am un vis: să ajung un arhitect a cărui muncă să dăinuie zeci de ani. Asemenea arhitecților celebri care au revoluționat domeniul, munca mea să inspire viitoarele generații, să provoace schimbări și să contribuie la patrimoniul mondial al omenirii. Recunosc, sunt orgolios, poate nu voi atinge niciodată statutul acela, dar dacă nu țintești sus, nu vei ști niciodată ce poți realiza. Lucrările lui Răzvan pot fi vizualiztae AICI Sursă foto: Răzvan-Marian Voicu/arhivă personală Citește și: FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Bogdan Talpac, elev din Cumpăna, cu un palmares impresionant în natație. Zeci de medalii la competiții naționale și internaționale
Unul dintre acești tineri este Răzvan-Marian Voicu, care a absolvit, anul acesta, Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța și a fost admins la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM), specializarea Arhitectură Generală – una dintre cele mai prestigioase din țară. Povestea sa este dovada vie că vocația poate începe încă din primii ani de viață, din gesturi aparent banale, dar pline de sens. Încă de la grădiniță,
.
Competiția a reunit cei mai buni elevi din țară, care au fost puși la încercare în cadrul unor probe ce au testat cunoștințe avansate de chimie, fizică și biologie. În acest context exigent, Andreea a reușit o performanță deosebită: pe lângă mențiunea națională, a obținut și două premii speciale pentru cele mai bune lucrări teoretice, la chimie și biologie. Rezultatul este cu atât mai remarcabil cu cât vine în urma
.
Unul dintre acești copii este Georgiana Nucu, elevă în clasa a VI-a la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu din localitatea Mihail Kogălniceanu, este recunoscută pentru excelența sa academică și participarea activă în diverse competiții și proiecte educaționale. Eleva a obținut numeroase distincții și premii la olimpiade și concursuri naționale și județene, demonstrând dedicare și pasiune pentru învățare. În plus, Georgiana Nucu este membră a Centrului de Excelență la disciplinele Matematică și
.
În anul 2025, au promovat studiile 100 de elevi militari, dintre care 95 de absolvenți școlarizați pentru Ministerul Apărării Naționale și cinci pentru Ministerul Afacerilor Interne. Absolvenții vor primi gradul de maistru militar clasa a V-a, respectiv gradul de agent, și vor fi repartizați în unități ale Forțelor Navale Române, precum și ale Poliției de Frontieră. Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” este o instituţie
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.