Canopus primește undă verde de la Primăria Constanța pentru extinderea terminalului de cereale din Portul Constanța
Postat cu 19 ore în urmă
Update cu 19 ore în urmă
Timp de citire: 6 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Autorizația a fost solicitată de CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța pentru Canopus Star SRL și este valabilă 24 de luni, până la data de 8 ianuarie 2027. Potrivit documentului eliberat astăzi de Primăria Constanța, lucrările vizează sporirea capacității de depozitare și implementarea unui sistem de cântărire pe fluxul de încărcare nave. După cum arătam în edițiile anterioare, terminalul de cereale Canopus, din Portul Constanța, intră astfel într-un amplu proiecte de extindere, cu o investiție estimată de 22,9 milioane de euro, fără TVA. Potrivit informării transmise de Transport Trade Services SA către Bursa de Valori București, lucrările vor începe în luna ianuarie 2025 și se așteaptă să dureze până la finalul trimestrului I din 2026. Consiliul de Administrație al Transport Trade Services SA a aprobat proiectul de investiție pentru sporirea capacității de operare a terminalului de cereale Canopus, deținut de Grupul TTS în Portul Constanța. Proiectul se află deja în faza a treia și presupune creșterea capacității de depozitare a terminalului, de la 110.000 de tone câte poate opera în prezent, la 180.000 de tone. „Investiția constă din șase celule cu o capacitate de depozitare de 10.975 de tone fiecare, cinci celule buffer cu o capacitate de depozitare de 863 de tone fiecare, un nou punct de preluare marfă de la unități fluviale, echipamente pentru unul din cele două puncte noi de descărcare camioane, echipamentele necesare (benzi, elevatoare) care să deservească fluxurile de marfă și conexiunile cu vechiul terminal și trei cântare de flux“, se arăta în informarea transmisă în decembrie 2024 de Gabriel Andrei Techera, director Guvernanță Corporativă și Relații Investitori al grupului. Conform sursei citate, noul terminal va primi marfa de la barje și de la camioane prin două puncte de descărcare cu o capacitate de preluare de 350 de tone pe oră fiecare. Pentru transbordul mărfurilor în nave vor fi utilizate cele două shiploadere existente, care asigură o viteză de 800 – 1.000 de tone pe oră. Se mai precizează în documentul oficial că investiția va fi realizată de filiala Canopus Star SRL Constanța. Bugetul estimat al proiectului este de 22,9 milioane de euro, fără TVA, urmând ca aproximativ 35% din această sumă să fie acoperită din resursele proprii ale Canopus Star. Diferența va fi finanțată, arată compania, printr-un credit bancar aflat în faza de negociere. Potrivit listafirme.ro, platformă consultată la data de 8 ianuarie 2025, Canopus Star SRL Constanța a fost înființată în 2001, are sediul social în Portul Constanța, digul de nord și se ocupă în principal de manipulări. Compania este deținută de TTS Transport Services SA (cu acționar Alexandru Mircea Mihăilescu – 25%) și Cargill Agricultura SRL (deținută de compania americană Cargill Incorporated și cea luxembourgheză Cargill International Luxembourg 2 SARL). Conform sursei citate, administratori ai Canopus Star SRL Constanța figurează Ion Stanciu, Vasile Varvaroi și Marian Gheorghe Butușină. În 2023, Canopus Star SRL a declarat zece angajați, profit 24.162.530 de lei, datorii 5.192.805 lei și cifra de afaceri 60.061.144 de lei. Sursa foto: Google Maps Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: TTS va cumpăra operatorul portuar DECIROM SA pentru aproape 22 de MILIOANE de euro Terminalul de cereale Canopus, din Portul Constanța, se extinde. Investiția, estimată la 22,9 milioane de euro
Ministerul a subliniat că acest contract presupune doar exportul a aproximativ 1% din cantitatea de gaze extrase din Marea Neagră, iar acest volum reprezintă o „cantitate infimă”. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a respins ferm aceste speculații, afirmând că „Narativele iresponsabile de tipul vânzării de gaz românesc ca preț al aderării la Schengen sunt periculoase și complet false, iar o logică de bază ne arată că vorbim despre o cantitate infimă”.
.
Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române, a subliniat că distribuirea pensiilor reprezintă un angajament important al instituției, echipa lucrând intens pentru a asigura livrarea acestora în timp util, în întreaga țară. De asemenea, banii pentru pensii au intrat deja în conturile Poștei Române începând de miercuri, 8 ianuarie, a declarat Valentin Ștefan pentru Europa Liberă. A avut timp să comande numerarul necesar, astfel încât să ajungă în oficii începând
.
După cum arătam în edițiile anterioare, magistrații de la Judecătoria Sectorului 1 București au admis cererea Greenpeace România și a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea prelucrarea petrolului și petrochimie / instalații, fixând mai multe obiective la care trebuie să se răspundă prin lucrarea de specialitate. Expert în cauză a fost desemnată Daniela Călinescu, specialist în prelucrarea petrolului și petrochimie, află pe lista experților autorizați comunicată de Biroul Local
.
În cauză, însă, nu s-a ajuns nici acum la o primă hotărâre, dosarul fiind plimbat între instanțe. În speță, este vorba despre cererea formulată de Administrația Porturilor pentru „demolarea/desființarea de către pârâtă (nr., Grup Servicii Petroliere SA) a bunurilor imobile amplasate pe parcela 43, situată la vest de dana 11, (…), ce constau în: construcție din panouri tip sandwich în suprafață de 245 m.p; construcție din zidărie/cabinet medical în suprafață
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.