UPDATE VIDEO Dorinel Colgiu, fostul director al Goldterm Mangalia, prezent azi la Curtea de Apel Constanța. Iată pentru când a fost amânată pronunțarea
Instanța de apel va decide azi dacă se impune sau nu menținerea sub control judiciar a lui Dorinel Colgiu, cel despre care s-a spus că ar fi fost mâna dreaptă a lui Cristian Radu, primarul din Mangalia. Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă. Amintim că Dorinel Colgiu a fost condamnat în primă instanță la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență. Dorinel Colgiu – dosar Curtea de Apel Conform procurorilor Anticorupție, „în perioada 2023 – 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins și primit în mai multe tranșe, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la un om de afaceri, cu punct de lucru în zona limitrofă plajelor Saturn – Venus, având ca obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și a-i determina pe aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător“. Mai precis, spun anchetatorii, „în sensul de a permite societății comerciale respective să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizației „Aviz program de funcționare” emisă de Primăria Municipiului Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional“. „Ulterior“, se mai arată în ancheta DNA, „în perioada iunie – iulie 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins de la același om de afaceri suma de 15.000 de euro pentru a-și trafica influența în același mod prezentat anterior“. Apoi, conform anchetatorilor, „în perioada mai – iunie 2024 inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins și primit în două tranșe printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 50.000 lei pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și a-i facilita acestuia eliberarea unei autorizații de funcționare, fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală pentru magazinele ce depășesc o suprafață de vânzare de peste 250 mp potrivit unei hotărâri a Consiliului Local“. „Ulterior, la data de 01 iulie 2024, persoana respectivă care administra o societate comercială ce are ca obiect comercializarea de materiale de bricolaj, ar fi primit autorizația de funcționare pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafață de vânzare mai mică de 250 mp. La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Dorinel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare. În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante“, potrivit DNA. Așa cum arătam și mai sus, în primă instanță, Tribunalul Constanța i-a aplicat lui Dorinel Colgiu patru ani de închisoare cu executare. În motivarea deciziei anonimizate și postate pe site-ul de specialitate rejust.ro, Dorinel Colgiu a declarat (la urmărire penală) „că banii erau remiși lui (…), directorul Poliției Locale Mangalia și lui (…), primarul (…), el păstrând o mică parte din suma încasată în funcție de cum stabileau cei doi“. În continuare, tot potrivit sursei mai sus precizată, judecătorii de la Tribunalul Constanța mai precizează în motivarea deciziei de condamnare că „probele administrate în cauză nu exclud o astfel de ipoteză de împărțire a banilor, însă nu dovedesc în mod cert acest lucru“. „Astfel, deși a recunoscut comiterea infracțiunilor, inculpatul a încercat să își diminueze implicarea în activitățile infracționale susținând că lui îi rămânea un procent foarte mic din sumele primite în urma traficării influenței, aspect pus la îndoială de împrejurarea că la domiciliul acestuia au fost găsite sume mari de bani pe care nu le-a putut justitica, totalizând aproximativ 54.000 euro“, se mai precizează în motivarea Tribunalului Constanța. „În toate situațiile, banii au fost pretinși și primiți în considerarea influenței pe care inculpatul (…) o avea asupra funcționarilor publici cu funcții de conducere din cadrul Primăriei Mun. Mangalia, respectiv primarul (…) și din cadrul Poliției Locale Mangalia, și anume directorul (…). Influența pe care inculpatul o avea asupra acestora era un reală, stabilită în baza probatoriului administrat în cauză și pe care, prin modul de desfășurare a evenimentelor, a lăsat să se creadă că o are în rândul agenților economici“, conform motivării. Curtea de Apel Constanța a decis amânarea pronunțări pentru mâine, 06 august 2025. Citește și: Dorinel Colgiu, termen IMPORTANT în instanță. Ce decizie așteaptă azi directorul Goldterm Mangalia, considerat mâna dreaptă a primarului Cristian Radu
Fostul președinte Ion Iliescu a murit marți în spital la vârsta de 95 de ani. El era bolnav de cancer pulmonar. Cele două mari dosare care îl au în centru pe Ion Iliescu – dosarul Revoluției din 1989 și dosarul Mineriadei din 1990, ambele soldate cu mii de victime, nu au fost judecate nici până acum. Citește și: Când va fi înmormântat Ion Iliescu. Trupul neînsuflețit va fi depus mâine,
.
Acțiunea a fost promovată de George Dorel Popa, fost director al Direcția Resurse Umane şi Relaţii Internaţionale din cadrul ANR. Mai mult decât atât, într-un alt dosar, și Tribunal Constanța a fixat primul termen în dosarul în care același George Dorel Popa solicită anulare a următorelor articole din contractual colectiv de muncă: Potrivit datelor oficiale, în subordinea Autorității Navale Române se află cinci căpitănii zonale la Constanța, Tulcea, Galați, Giurgiu
.
Informația a fost publicată în Monitorul Oficial de astăzi, 5 august 2025, ce conține Hotărârea Nr. 1 din 1 aprilie 2025 a asociaților companiei. Potrivit sursei citate, asociații companiei, Alexandra Maria Tucan și Bogdan Florin Aldea, i-au cesionat părți sociale Ancăi Georgiana Barbu, care a devenit astfel nou asociat în firma ce era administrată de Jean Paul Tucan. Structura acționariatului firmei la data hotărârii este, potrivit MO, Alexandra Maria Tucan
.
Conform datelor oficiale, cauza se va afla pentru prima dată în atenția magistraților pentru data de 30 septembrie 2025. Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța. Conform portalului instanțelor de judecată, dosarul are ca obiect „deturnarea licitaţiilor publice (art.246 NCP)“, iar pe lista inculpaților se află: Marinel Mitrică, Iulian Enache, Mihail Ghioca, GCM Best Electro Proiect SRL, Gabriel Gheorghe, GNP Auto
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.