Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, unul dintre ei a reușit să iasă singur pe malul Dunării, pe partea județului Brăila, în timp ce cel de-al doilea este în continuare căutat. Pentru misiune au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție. La fața locului acționează un echipaj SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Stației Hârșova, iar echipa de scafandri a fost alertată și se pregătește pentru deplasare. Incidentul a avut loc în contextul în care cei doi tineri se aflau la picnic cu familia, pe malul Dunării, și au intrat să înoate. Din păcate, unul dintre ei, în vârstă de 23 de ani, nu a mai reușit să iasă la suprafață, iar căutările sunt în desfășurare. Vom reveni cu informații pe măsură ce operațiunile de căutare avansează. A fost extrasă și cea de-a doua persoană din apă, a transmis ISU Dobrogea. Tânărul de 23 de ani este la acest moment resuscitat. Prietenii băiatului fac acuzații la adresa pompierilor din Hârșova care nu au putut interveni pentru găsirea băiatului pentru că nu au cu ce să care barcă de salvare, iar echipele de scafandri ar fi ajuns, potrivit acestora, după două ore și jumătate și au început să îl caute pe băiat în jurul orei 18.30. Până atunci, mai mulți localnici și prieteni l-au căutat pe băiat. Din păcate, tânărul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat de cadrele medicale. Citește și: A MURIT băiatul de 22 de ani din Ciobanu dispărut astăzi în Dunăre
La hotelul SC AZUR NC 2000 SRL, unitate cu 60 de camere, inspectorii au găsit condiții deplorabile: frigidere cu urme vizibile de mucegai, băi neigienizate și fără capac la sifon, mobilier acoperit de un strat gros de praf, scaune rupte, pânze de păianjen, muște în sertare, saltele pătată și baterii defecte, cu apă curgând non-stop. În consecință, s-a aplicat o amendă de 10.000 lei și s-a dispus oprirea temporară a
.
Radu Mazăre a împlinit astăzi 57 de ani. O postare distribuită de Radu Ș. Mazăre Petcu (@radumazarejr) Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, fost eliberat condiţionat din închisoare pe 27 mai 2024 în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov în
.
Participanții la licitație pot închiria următoarele spații: Participanții interesați trebuie să depună o garanție de participare echivalentă cu minimum două chirii lunare, calculate la valoarea de pornire a licitației. Documentația de participare poate fi ridicată începând cu data de 03.07.2025, de la sediul Primăriei Năvodari – camera 17. Ofertele vor fi depuse cu cel puțin 24 de ore înainte de data licitației, la Registratura instituției, situată pe strada Dobrogei nr.
.
Împreună cu tânărul care și-a pierdut viața mai era un alt băiat însă acesta a reușit să iasă la mal. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Citește și: UPDATE Tragedie la Ciobanu: Un tânăr dispărut în Dunăre, găsit de scafandri, este resuscitat
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.