Conform procurorilor, inculpatul (B.S.) a condus, în august 2022, un autoturism marca Skoda, pe șoseaua Mangaliei, dinspre localitatea Agigea către strada Pandurului. La marcajul pietonal din zona centrului comercial Auchan City, șoferul nu ar fi acordat prioritate și ar fi accidentat o femeie. Aceasta, spun procurorii, se angajase în traversarea străzii, din dreapta conducătorului auto, în dreptul indicatoarelor de trecere pentru pietoni, împreună cu fiicele sale, pe una o ținea de mână iar cealaltă se afla într-un cărucior). În urma impactului a fost provocată vătămarea corporală gravă a femeii şi ulterior decesul acesteia și vătămarea corporală a celor două minore. Dosarul a fost trimis inițial spre soluționare Judecătoriei Constanța, instanță care a decis condamnarea șoferului la an și nouă luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Tot prin decizia de condamnare, Judecătoria Constanța a decis acordarea a 360.000 de euro cu titlu de daune. „Impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Constanța sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Serviciul Public de Asistenţă Socială Căminul Pentru Persoane Vârstnice Constanța sau la Primăria/Consiliul Local al com. Crucea, jud. Constanţa, pe o perioadă de 60 de zile“, se mai arată în decizia magistraților. Conform portalului instanțelor de judecată, decizia Judecătoria Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța. Primul termen în faza apelului a fost stabilit pentru finele lunii octombrie 2025. Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă. Amintim că în motivarea deciziei, Judecătoria Constanța reține, printre altele, că „împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii precum şi mijloacele folosite, relevate de faptul că inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice, iar din cauza neglijenţei a nesocotit prudenţa pe care trebuia să o manifeste ȋn apropierea trecerii de pietoni, cauzând decesul regretabil al numitei (…), angajată ȋn traversarea trecerii“. În continuare, judecătorii mai rețin că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, având în vedere că nu a fost atent şi s-a lăsat distras de un semnal al sistemului de alimentare cu gaz al autovehiculului. Referitor la conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, instanţa observă, totuşi, că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei încă din cursul urmăririi penale, nu s-a sustras cercetărilor, a manifestat o atitudine sinceră și profundă de regret. Judecătorii apreciază că o pedeapsă cu închisoarea de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni este suficientă pentru a-şi atinge scopul educativ şi represiv. Totodată, instanţa a concluzionat că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenţie. De asemenea, Judecătoria Constanța a apreciat că scopul şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de exemplaritate şi de reeducare ale pedepsei, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, poate avea loc şi fără privarea de libertate, dând posibilitatea inculpatului să reflecteze asupra propriului comportament raportat la relaţiile sociale pe care le-a încălcat prin săvârşirea infracţiunii. Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție. Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Sentință RECORD la Constanța pentru fostul CĂLUGĂR acuzat de incendierea casei de vacanță din Tulcea a lui Miron Mitrea, fost lider PSD
Imaginile cu algele care s-au adunat la mal în urma furtunii de săptămâna trecută au fost postate pe Facebook ieri, 23 iunie 2025. Internauții s-au împărțit în două tabere: cei care consideră că algele nu sunt dăunătoare și cei care spun că responsabilii nu își fac datoria: Citește și: FOTO Constanța: Relaxare cu priveliște la alge și pet-uri aruncate în mare. Imagine dezolantă întâlnită de constănțeni și turiști în Portul
.
În urma interceptării și legitimării acestuia, precum și a unei verificări corporale, a fost găsită o bobină de staniol ce conținea o substanță vegetală cu posibil efect psihoactiv. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța, pentru întocmirea procesului-verbal de constatare, fiind totodată sesizate autoritățile competente pentru continuarea cercetărilor. Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană
.
Pe 21 iunie 2025, în jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa haotic pe DJ 223, către satul Cochirleni. Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea acesuia, vehiculul fiind interceptat pe drumul județean. Șoferul a coborât din autoturism, încercând să fugă, dar a fost imobilizat de polițiști. În urma verificărilor
.
Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care au au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui agent de poliție (un bărbat în vârstă de 51 de ani), pentru comiterea unor infracțiuni de corupție și de fals intelectual în exercitarea atribuțiilor de serviciu. „În perioada decembrie 2024 – iunie 2025, inculpatul, în calitate de agent de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.