Suspectul principal din acest caz a solicitat Tribunalului Constanța înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai uşoară: arestul la domiciliu sau controlul judiciar. Cererea inculpatului a fost respinsă de judecată, însă decizia magistraților nu este una definitivă. MINUTĂ Solutia pe scurt: În baza art. 348 C.pr.pen. rap. la art. 207 C.pr.pen. corob. cu art. 202 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse cu privire la inculpatul F.R., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentative la omor calificat şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art.32 rap. la art.188 alin.1-189 alin-1 lit.f C.pen. şi art.371 alin.1, 2 şi 3 C.pen., cu aplic. art.38 alin.1 C.pen. Menţine măsura preventivă pentru o durată de 30 de zile, urmând a fi verificată până la data de 31.07.2025. În baza art. 242 alin. 2 C.pr.pen., respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de înlocuire cu o măsură preventivă mai uşoară. Măsurile dispuse se comunică către procuror, inculpat şi administraţiei locului de deţinere. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Contestaţia se depune la Tribunalul Constanţa. Inculpatul este acuzat săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 26/27 aprilie 2025, în jurul orei 0400, în faţa clubului Heaven’s din municipiul Constanța, împreună cu un alt participant a provocat un scandal public, prin proferarea de invective, dar şi prin folosirea unui obiect vulnerant înţepător-tăietor, cuţit sau briceag, împotriva persoanelor vătămate G.V. şi G.S., pe care le-a înjunghiat succesiv, în acelaşi context, astfel că le-a provocat leziuni traumatice abdominale sau toracice vindecabile în circa 40, respectiv circa 20 de zile de îngrijiri medicale, ce le-au pus amândurora viaţa în primejdie, prin acţiunile sale ilicite de violenţă fizică şi psihică fiind tulburate ordinea şi liniştea publică în zona clubului. Cele două victime ale agresiunii prin înjunghiere au fost transportate la spital, unde au fost supuse intervenţiei chirurgicale de urgenţă şi le-au fost salvate vieţile. Deşi a fost identificat la câteva zile după comiterea faptei, inculpatul nu a putut fi găsit imediat, însă după emiterea unui mandat de aducere şi căutarea sa la domiciliu şi la rudele sale, acesta s-a prezentat însoţit de apărătorul ales, iar când a fost audiat a invocat că se afla într-o avansată stare de ebrietate şi că nu îşi aminteşte aproape nimic din ceea ce a făcut. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Caz INCREDIBIL la Constanța: un bărbat cu picioarele amputate, JEFUIT în propria casă
Exceptate de la aceste restricții vor fi: În funcție de evoluția condițiilor meteorologice, restricțiile pot fi ridicate, menținute sau prelungite. Citește și VIDEO Vezi aici momentul impactului între autocarul cu ucraineni și un autoturism petrecut, în această seară, în Lumina
.
Către locul procedurii incendiului din Poarta Albă au fost direcționate mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța. Intervenția este în desfășurare. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, incendiul de la Poarta Albă s-a manifestat pe o suprafață totală de 1 ha, desfășurat în patru gospodării, dar fără propagare la imobile. De asemenea, reprezentanții ISU Dobrogea au transmis că incendiul a fost lichidat
.
Potrivit reprezentanților ISU Delta, incendiul izbucnise din cauza utilizării focului deschis în spații deschise. În această după-amiază, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată, la periferia municipiului Tulcea, au transmis reprezentanții ISU Delta. La locul evenimentului au fost direcționate două autospeciale de stingere cu apă și spumă La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu
.
Amintim, este vorba despre incendiul de la Chilia izbucnit inițial sâmbătă, 5 iulie 2025, după ce o păsare s-ar fi atins de un transformator și s-ar fi electrocutat, ulterior căzând pe vegetația uscată, unde săriseră și mai multe scântei în timpul incidentului. Flăcările s-au reaprins apoi în dimineața de ieri, 6 iulie 2025, dar și în această dimineață, 7 iulie, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile – caniculă și rafale de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.