Surse bine informate au precizat, pentru Ziarul Amprenta, că solicitarea DIICOT va fi analizată de judecătorii de la Curtea de Apel Constanța la data de 1 august 2025. De menționat că oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va putea fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Amintim că în acest dosar fost arestați preventiv de Curtea de Apel Constanța, la data de 10 iulie 2025, Vasile Deacu (executor judecătoresc), Virgil Vlad, Viorica Stoian și Neagu Marinel, iar arest la domiciliu au primit: Verdeș Mihaela Evelin, Pascale Nicoleta, Camelia Bulgaru și Neagu Steluța. Tot Curtea de Apel a decis luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de notarul Joița Botezatu, Florența Lăcrămioara Stoica și George Mavroian. Inițial, Curtea de Apel Constanța a respins propunerea de arestare formulată de DIICOT față de Valerica Moldovencei, Radu Vasilica, Iliescu Mihai, Gheorghe Petronela, și Ștefan Bulgaru. Ulterior, Înalta Curte a decis ca plasarea sub control judiciar a următorilor: Valerica Moldovencei, Radu Vasilica, Iliescu Mihai și Ștefan Bulgaru. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție. Comunicatul DIICOT poate fi citit AICI Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: FOTO VIDEO SURSE EXCLUSIV Fabrica de moșteniri. Procurorii cer arestarea executorului judecătoresc Vasile Deacu și a notarului Joița Botezatu. Instanța s-a retras pentru deliberări
Evenimentul, aflat la a doua strigare, este organizat în conformitate cu prevederile art. 250 alin. (2) din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), și vizează vânzarea unui număr important de utilaje industriale și vehicule grele, folosite în industria petrolieră, maritimă și de construcții. Printre echipamentele scoase la vânzare se regăsesc: camioane și semiremorci marca MAN și Semiremorcă, macarale Liebherr – inclusiv modelul LR 1300 (șenilat) și automacara LTM 1030,
.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local se află două proiecte de hotărâre, ambele inițiate de primarul Cristian Radu, vizând bugetul municipiului. Iată ordinea de zi a ședinței ordinare a consiliului, din data de 29 iulie 2025, de la ora 15.00: Reprezentanții locali atrag atenția că este imposibil ca veniturile din impozite pe terenuri, clădiri și mașini să crească de cinci ori față de anul trecut, în condițiile în
.
Două autoturisme s-au ciocnit, trei persoane fiind implicate în accident. Potrivit repreznetanților ISU Dobrogea, cele trei persoane sunt neâncarcerate, conștiente și cooperante. O singură victimă a fost transposrată la Spitalul Județean de Urgență. La fața locului se asigura măsuri PSI.
.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local se află două proiecte de hotărâre, ambele inițiate de primarul Cristian Radu, vizând bugetul municipiului. Iată ordinea de zi a ședinței ordinare a consiliului, din data de 29 iulie 2025, de la ora 15.00: Reprezentanții locali atrag atenția că este imposibil ca veniturile din impozite pe terenuri, clădiri și mașini să crească de cinci ori față de anul trecut, în condițiile în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.