Prin acțiuni de voluntariat, donații și prezență activă în comunitate, membrii asociației și susținătorii lor demonstrează că gesturile mici pot avea un impact uriaș. „Dacă nu putem înmulți pâinea sau peștele, binele îl putem înmulți. Stă în puterea fiecăruia dintre noi”, transmite conducerea asociației. Inspirată din Evanghelia care relatează minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor, asociația amintește că Hristos ne-a învățat prin această minune că ascultarea și credința atrag binecuvântarea și că Dumnezeu lucrează prin oameni: „El binecuvintează, noi împărțim”. În contextul spiritual al postului, voluntarii reamintesc importanța redescoperirii Duminicii ca zi sfântă, zi a sufletului, nu doar o zi liberă. „Duminica este darul lui Dumnezeu pentru om. Nu este doar zi de odihnă, ci o zi a comuniunii cu El, a rugăciunii, a faptei bune și a milosteniei”, spun aceștia. Prin exemplul concret al muncii în slujba celor nevoiași, Asociația „Suflete deschise” îndeamnă la solidaritate, la dragoste față de aproapele și la redescoperirea sensului profund al credinței. „Cine ține posturile, merge la Biserică, iubește și iartă, acela își pregătește sufletul pentru Împărăția Cerurilor”, mai adaugă reprezentanții. „În Sfânta Evanghelie de astăzi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hrănit peste cinci mii de oameni cu doar cinci pâini și doi pești. Această mare minune a înmulțirii pâinilor s-a săvârșit în Galileea, aproape de lacul Tiberiadei. În amintirea ei, s-a zidit acolo o mănăstire mică, ce dăinuiește până astăzi. Într-un chip desăvârșit, minunea înmulțirii pâinilor se repetă pe pământ de la începutul zidirii și până astăzi, ca o liturghie permanentă a creației. Mântuitorul Iisus Hristos a făcut această minune. Care minune? Le-a înmulțit. Cum le-a înmulțit? Le-a binecuvântat, le-a dat Apostolilor și a spus: „Împărțiți-le!” Ei, uimiți, au început să împartă, crezând că vor rămâne fără. Dar Dumnezeu făcea minunea și, continuu, aveau ce să dea. Oare nu hrănește Dumnezeu astăzi cu pâine și hrană peste cinci miliarde de oameni, cât numără tot pământul? Și aceasta nu este o minune a înmulțirii pâinilor, cel puțin tot atât de mare ca cea din Galileea, de acum aproape două mii de ani? Făcând această minune, Hristos ne-a învățat că, dacă ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, dacă facem voia Lui, celelalte ni se vor adăuga. Așadar, să ascultăm cuvintele lui Dumnezeu, să ne bucurăm de lucrarea și prezența Lui în lume și să muncim, rugându-L să sporească munca noastră și să dea folos lucrului mâinilor noastre. Exceptând pe cei leneși, toți lucrează, dar foarte puțini au spor. De ce? Pentru că nu lucrează cu Dumnezeu, pentru că nu înțeleg că, de fapt, Dumnezeu stă cu mâinile întinse și ne așteaptă să luăm din bunătățile Sale. Noi suntem cei care Îl ținem pe Dumnezeu cu mâna întinsă și Îl refuzăm. Dumnezeu ne întinde ziua de Duminică și spune: „Folosiți-o pentru suflet”, dar oamenii Îl ignoră Duminică de Duminică, sărbătoare de sărbătoare. Nu profităm de sărbători, nu înțelegem că sărbătoarea este cu adevărat… o sărbătoare. Duminica este ziua Domnului, este ziua de odihnă a creștinilor. În general, noi, oamenii, ne amintim de Dumnezeu doar când avem probleme, când nimeni altcineva nu ne mai poate ajuta. Așa a fost dintotdeauna, de mii de ani, de când am căzut în păcat, și Dumnezeu știe asta. Când totul merge bine, uităm de Dumnezeu, de rugăciune, de mărturisirea păcatelor, de iertare. Spunem că nu avem timp, amânăm pe mâine și tot așa. Prin indiferența noastră, facem păcate din ce în ce mai mari, ne îndepărtăm de Dumnezeu și ajungem să dăm de necazuri. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, Dumnezeu a hotărât, în mod foarte înțelept, să așeze o zi din săptămână special pentru a întări această relație între El și noi. Duminica este ziua în care omul se odihnește, se gândește la Dumnezeu și la viitorul său. Această zi ne amintește că avem un scop pentru care trăim aici pe pământ: că avem un Creator care ne iubește și este oricând dispus să ne ajute, dacă Îi cerem ajutorul. Duminica este o zi de odihnă care ne amintește tuturor că va veni un moment când totul se va sfârși și nu vom mai fi nevoiți să muncim. Este ziua sfântă în care Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, a înviat din morți, pentru ca împreună cu El să înviem și noi (și eu, și familia mea, și prietenii, și colegii, și conaționalii mei, și toți oamenii de pe pământ, și cei vii, și cei adormiți). Lucrurile sunt simple: să nu faci duminica ceea ce ai fi putut face în timpul săptămânii. Să-ți organizezi timpul în așa fel încât Duminica să fie liberă, fără stresul grijilor zilnice: să mergi la biserică și să faci fapte bune, să vizitezi pe cei bolnavi, să cercetezi pe cei întemnițați, să faci milostenie celui sărac — să îmbraci pe cel gol, să adăpi pe cel însetat, să dai de mâncare celui flămând — să-ți vizitezi familia, prietenii și pe oamenii necăjiți, să te odihnești, să te plimbi, să citești din Biblie sau din cărțile duhovnicești, să te rogi mai mult, să te ferești cu mai multă râvnă de păcat. Cine cinstește Duminica, ține posturile de peste an, merge la biserică și se roagă cum poate, acela va avea putere mai mare să iubească, să ierte și să fie sprijin celor din jur. Acela va vedea viața ca pe o continuă pregătire către Împărăția Cerurilor”, au tranmis reprezentanții Asociației „Suflete deschise”. Sursă foto: Citește și: Bucurie dăruită din suflet: Voluntarii Asociației Suflete deschise au dus daruri copiilor și vârstnicilor din centrele sociale din Poarta Albă și Negru Vodă
Fostul președinte Ion Iliescu a murit marți în spital la vârsta de 95 de ani. El era bolnav de cancer pulmonar. Cele două mari dosare care îl au în centru pe Ion Iliescu – dosarul Revoluției din 1989 și dosarul Mineriadei din 1990, ambele soldate cu mii de victime, nu au fost judecate nici până acum. Citește și: Când va fi înmormântat Ion Iliescu. Trupul neînsuflețit va fi depus mâine,
.
Acțiunea a fost promovată de George Dorel Popa, fost director al Direcția Resurse Umane şi Relaţii Internaţionale din cadrul ANR. Mai mult decât atât, într-un alt dosar, și Tribunal Constanța a fixat primul termen în dosarul în care același George Dorel Popa solicită anulare a următorelor articole din contractual colectiv de muncă: Potrivit datelor oficiale, în subordinea Autorității Navale Române se află cinci căpitănii zonale la Constanța, Tulcea, Galați, Giurgiu
.
Informația a fost publicată în Monitorul Oficial de astăzi, 5 august 2025, ce conține Hotărârea Nr. 1 din 1 aprilie 2025 a asociaților companiei. Potrivit sursei citate, asociații companiei, Alexandra Maria Tucan și Bogdan Florin Aldea, i-au cesionat părți sociale Ancăi Georgiana Barbu, care a devenit astfel nou asociat în firma ce era administrată de Jean Paul Tucan. Structura acționariatului firmei la data hotărârii este, potrivit MO, Alexandra Maria Tucan
.
Conform datelor oficiale, cauza se va afla pentru prima dată în atenția magistraților pentru data de 30 septembrie 2025. Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța. Conform portalului instanțelor de judecată, dosarul are ca obiect „deturnarea licitaţiilor publice (art.246 NCP)“, iar pe lista inculpaților se află: Marinel Mitrică, Iulian Enache, Mihail Ghioca, GCM Best Electro Proiect SRL, Gabriel Gheorghe, GNP Auto
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.