Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unui conflict verbal spontan, bărbatul în cauză ar fi fost lovit în zona feței de către un alt bărbat, iar, în urma incidentului, i-ar fi căzut ochelarii de vedere, provocându-i distrugeri. Persoana vătămată nu prezenta urme vizibile de violență și nu a dorit intervenția unui echipaj medical. Totodată, bărbatului i-a fost adus la cunoștință că poate solicita emiterea unui ordin de protecție provizoriu, refuzând acest lucru, fapt pentru care i-a fost înmânată cerere pentru adresarea către instanța de judecată pentru emiterea unui ordin de protecție. În urma cercetărilor, polițiștii l-au identificat pe un bărbat, de 36 de ani, bănuit de săvârșirea faptelor. Întrucât acesta manifesta un comportament agitat și recalcitrant, polițiștii l-au încătușat, potrivit prevederilor legale, fiind condus la sediu și, ulterior, transportat la Secția de Psihiatrie Palazu Mare, în vederea internării.
Fostul președinte Ion Iliescu a murit marți în spital la vârsta de 95 de ani. El era bolnav de cancer pulmonar. Cele două mari dosare care îl au în centru pe Ion Iliescu – dosarul Revoluției din 1989 și dosarul Mineriadei din 1990, ambele soldate cu mii de victime, nu au fost judecate nici până acum. Citește și: Când va fi înmormântat Ion Iliescu. Trupul neînsuflețit va fi depus mâine,
.
Acțiunea a fost promovată de George Dorel Popa, fost director al Direcția Resurse Umane şi Relaţii Internaţionale din cadrul ANR. Mai mult decât atât, într-un alt dosar, și Tribunal Constanța a fixat primul termen în dosarul în care același George Dorel Popa solicită anulare a următorelor articole din contractual colectiv de muncă: Potrivit datelor oficiale, în subordinea Autorității Navale Române se află cinci căpitănii zonale la Constanța, Tulcea, Galați, Giurgiu
.
Informația a fost publicată în Monitorul Oficial de astăzi, 5 august 2025, ce conține Hotărârea Nr. 1 din 1 aprilie 2025 a asociaților companiei. Potrivit sursei citate, asociații companiei, Alexandra Maria Tucan și Bogdan Florin Aldea, i-au cesionat părți sociale Ancăi Georgiana Barbu, care a devenit astfel nou asociat în firma ce era administrată de Jean Paul Tucan. Structura acționariatului firmei la data hotărârii este, potrivit MO, Alexandra Maria Tucan
.
Conform datelor oficiale, cauza se va afla pentru prima dată în atenția magistraților pentru data de 30 septembrie 2025. Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța. Conform portalului instanțelor de judecată, dosarul are ca obiect „deturnarea licitaţiilor publice (art.246 NCP)“, iar pe lista inculpaților se află: Marinel Mitrică, Iulian Enache, Mihail Ghioca, GCM Best Electro Proiect SRL, Gabriel Gheorghe, GNP Auto
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.