O nouă etapă a proiectului de construire a unei hale industriale la ieșire din Constanța: vezi când are loc dezbaterea publică și cine este investitorul
Inițiatorul planului este societatea Gencom Star E-M SRL, iar documentația a fost elaborată de firma Agorapolis SRL, reprezentată de arhitectul Mihaela Pușnava. Proiectul vizează reglementarea amplasării în parcelă a unor construcții cu funcțiunea de hale pentru producție și depozitare. Primăria invită cetățenii să transmită observații și opinii referitoare la documentațiile disponibile online pe site-ul instituției, în perioada 11 august – 26 august 2025. Observațiile pot fi depuse în scris prin: e-mail, poștă la aresa bulevardul Tomis, nr. 51, etaj 2, camera 212, Constanța sau la Registratura Primăriei Municipiului Constanța sau Centrul de Informare Cetățeni (CIC) din incinta City Park Mall, Bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116C. Compartimentul de Planificare Urbană va colecta toate observațiile și le va transmite elaboratorului și inițiatorului planului, care vor răspunde în scris, argumentând acceptarea sau respingerea acestora. Răspunsurile vor fi comunicate prin poștă sau e-mail. Elaborarea și consultarea documentației sunt programate între 11 august – 26 august 2025 (15 zile calendaristice). rezultatele vor fi comunicate între 27 august – 6 septembrie 2025. Tema programului prevede realizarea unui imobil destinat funcțiunii de depozitare, amplasat în intravilanul municipiului Constanța, pe un teren liber de construcții cu o suprafață de 2.957 mp, situat pe strada Septimius Severus, nr. 23, lot 1. Zona este reglementată prin Planul Urbanistic Zonal (P.U.Z.) Valu Traian – DN3, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 319/20.11.2012. Conform Regulamentului Local de Urbanism aferent, pentru parcelele între 1500 și 3000 mp, modul de construire se stabilește prin Plan Urbanistic de Detaliu (P.U.D.). Suprafața desfășurată propusă pentru construcții este de 6000 mp (2 hale cu câte 600 mp la sol și înălțime de 10 m fiecare). Indicatorii urbanistici respectă limitele impuse: coeficient de utilizare a terenului (C.U.T.) volumetric 4,06, procent de ocupare a terenului (P.O.T.) 40,6%, în limita maximă admisă de 45%. Pentru parcare, sunt prevăzute minimum 8 locuri, conform normelor locale, în funcție de suprafața construcțiilor industriale. Terenul face parte din subzona A2 – unități mici și mijlocii de producție și servicii, cu regim de înălțime maxim P+3 și o înălțime de maxim 12 m. Propunerea respectă aceste reglementări, urmărind și protejarea obiectivului de patrimoniu cultural din apropiere, „Valul mare de pământ” (monument istoric CT-I-m-A-02558.05), situat în zona de protecție cu rază de minim 100 m. P.U.D.-ul detaliază amplasamentul construcțiilor pe parcelă, retragerile laterale și posterioare, accesul carosabil și pietonal, precum și locurile de parcare. Urmează prezentarea documentației pentru autorizarea execuției lucrărilor și aprobarea fațadelor în Comisia tehnică de urbanism. Această etapă este premergătoare investiției propriu-zise și asigură conformarea propunerii cu Planul Urbanistic General al municipiului Constanța și cu planurile urbanistice zonale aprobate anterior. Terenul ce face obiectul documentației se află în zona de vest a municipiului Constanța, la sud de DN3, în prelungirea spre vest a zonei industriale Pallas. Conform planșei de reglementări aferentă Planului Urbanistic Zonal Zona Valu Traian – DN3 – aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 319/20.11.2012 terenul nu este cuprins în nicio zonă de protecție, însă se află în apropierea zonei de protecție (100m) a monumentului arheologic Valul mare de pământ, înscris în Lista Monumentelor Istorice cu indicativul CT-I-m-A-02558.05, la o distanță de aprox 73 m. Conform avizul Direcției Județene pentru Cultură Constanța nr. 194/U/20.03.2025 la a faza DTAC va fi necesară solicitarea avizului DJC Constanța. Potrivit listafirme.ro, site consultat pe data de 12 august 2025, Gencom Star E-M SRL are sediul pe strada Tache Ionescu nr. 28, corp C2 din Constanța și a fost înființată în anul 2006. Domeniul principal de activitate conform codului CAEN 4649 Rev. 2 este comerțul cu ridicata al altor bunuri de uz gospodăresc. Activitățile principale includ: Comerțul cu ridicata al articolelor din lemn și produse din nuiele, trestie, papură, plută; Comerțul cu ridicata al bicicletelor și accesoriilor aferente; Comerțul cu ridicata al articolelor de papetărie, cărților, revistelor și ziarelor; Comerțul cu ridicata al produselor din piele și accesorii de voiaj; Comerțul cu ridicata al instrumentelor muzicale; Comerțul cu ridicata al jocurilor și jucăriilor; Comerțul cu ridicata al articolelor sportive, inclusiv încălțăminte specială de sport. Asociații firmei sunt Abduraim Medet, cu 99,93 % din capitalul social, și Abduraim Leman, cu 0,97% din capitalul social. Administratorul societății este Abduraim Medet. În anul 2024, Gencom Star E-M SRL a declarat o cifră de afaceri de 2.656.937 lei, 3 salariați, un profit de 340.574 lei și datorii de 1.069.074 lei. În continuare puteți consulta PUD-ul pentru construirea unor hale de producție și depozitare: Sursă foto: google.maps Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: FOTO Când ar putea vila Știrbey din Mamaia să primească primii turiști. Lucrările de reabilitare sunt în toi
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din Constanța. Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța. Conform datelor noastre, inculpatul, Marian S., de 58 de ani, este suspectat de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și de săvârșirea a două tentative la infracțiunea de tâlhărie calificată. La data mediatizării cauzei, oamenii legii au precizat că din probele administrate în dosar a rezultat că, la data de 13
.
Pentru realizarea acestor lucrări nu vom putea furniza apă caldă de consum către blocurile: bl. 6, bl. 7, bl. 14, bl. 22A, bl. 22B, bl. 22C, bl. 23B începând din dimineața zilei de 13.08.2025. Durata executării lucrărilor este estimată pentru o perioadă de minim 8 ore, așa cum ne-a comunicat constructorul. Pe www.termoficare-constanta.ro, accesând Lucrări programate, veți avea la dispoziție harta cu amplasarea în municipiul nostru a acestui punct termic.
.
Astfel, S.C.P.E.J. Duşu și Asociații, prin executor judecătoresc Badea Violeta, având în vedere cererea de executare silită nr. 1224/2024 din data de 08.07.2024, ce face obiectul dosarului de executare silită numărul 1224 din data de 08.07.2024, având creditor pe BANCA TRANSILVANIA S.A., iar debitor pe B. F. A., cu ultimul domiciliu cunoscut în Hârşova, în baza Contract de credit din 2022, în conformitate cu dispozițiile art. 839 alin. (1) din
.
Prima dintre consultările de piață face referire la estimarea valorii de achiziție a serviciului de elaborare piese scrise și desenate (studii de fundamentare și documentație de urbanism) ce vor sta la baza elaborării PUZ – Proiect de regenerare urbană – „Zona Agro-industrială”. Astfel, se caută oferte de preț pentru elaborarea documentației de urbanism pentru o zonă de aproximativ 1.830 ha din Constanța, delimitat de limta UAT, drum de exploatare, bd.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.