Primarul comunei Cumpăna a participat la dezbaterea referitoare la măsurile fiscal-bugetare din educație: școala din mediul rural nu este o povară, ci o promisiune de educație și de viitor
Discuțiile au vizat propunerile fiscal-bugetare din domeniul educației și cercetării, precum și posibile reforme viitoare, în contextul reorganizării și eficientizării rețelei școlare la nivel local. În intervenția sa, doamna primar a subliniat poziția fermă a Filialei Județene Constanța a Asociației Comunelor din România, transmisă deja Ministerului Educației și Guvernului, prin care se solicită retragerea sau suspendarea unor măsuri considerate inechitabile și cu efect negativ asupra comunităților locale. Printre acestea: „Școala din mediul rural nu este o povară, ci o promisiune de educație și de viitor. Este locul unde se cultivă demnitatea, respectul față de carte și speranța unei Românii mai bune. Nu putem accepta măsuri care nivelează forțat comunitățile, ignorând munca și investițiile deja făcute. Nu luăm de la educație, dimpotrivă, trebuie să îi consolidăm rolul”, a declarat doamna primar Mariana Gâju.
Ambele lucrările erau absolut necesare pentru comună și locuitorii zonei care la fiecare ploaie puternică riscau ca gospodăriile lor să fie inundate. De altfel, așa cum se poate vedea în imaginile de mai jos, ravenele făcute de apă după ultima ploaie puternică din comună pe amplasamentul viitorului șanț colector de pe strada Energiei sunt foarte adânci. Totodată, și la ultima ploaie, așa cum se întâmplă de obicei, apa a ieșit
.
Din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de transport nemodernizată, amplasată pe strada Soveja nr. 68 nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum către următoarele puncte termice : PT 54, PT 55, PT 56, PT 101, PT 117, PT 118, PT 119, PT 214. Pe scurt, este vorba despre zona Dacia. Echipele de intervenție ale societății Termoficare Constanța S.R.L. au început lucrările de eliminare
.
Abonații au la dispoziție soluții alternative de plată, precum contul de client RAJA (disponibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar sau direct debit. Pentru cei care nu au acces la aceste metode, facturile pot fi achitate și la punctele de plată Pay Point, Payzone sau Westaco. Documentațiile specifice pentru diferite servicii pot fi transmise folosind metodele de comunicare online, care se regăsesc pe pagina web
.
Reprezentanții primăriei au anunțat că în municipiul Medgidia se află în curs de implementare proiectul cu titlul „Construirea de insule ecologice digitalizate în Municipiul Medgidia“, finanțat prin PNRR, Componenta C3: Managementul Deșeurilor, Investiția I.1. Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune. În cadrul acestui proiect au fost instalate 25 de insule ecologice de tip 1 cu câte
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.