Atelierul a fost o călătorie fascinantă în forme și expresii, în care micii artiști au învățat să identifice și să denumească diverse stări, exprimându-le apoi prin propriile percepții artistice. Plecând de la studierea mușchilor și oaselor craniului, aceștia au experimentat și cu teme cromatice, descoperind picturalitatea amestecurilor și contrastele intense. Magia culorilor primare i-a introdus într-o adevărată lecție de cromatologie, dând viață lucrărilor lor. Atmosfera a fost încărcată de aerul proaspăt al brizei mării și de șoaptele vântului, oferind un cadru natural inspirator. Atelierul a fost coordonat cu grijă și pasiune de Smaranda Tulea, alături de voluntarele Elena Stănculescu și Ioana Seceleanu, creând o ambianță relaxată și plină de povești. Mulțumim tuturor copiilor pentru implicare și creativitate, felicitându-i pentru lucrările diverse și extraordinare realizate. Această inițiativă a fost posibilă cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Atelierele se desfășoară săptămânal după următorul program: Cei interesați să participe la următoarele ateliere sunt invitați să se înscrie prin email, la adresa [email protected], specificând titlul atelierului („JOI LA JALEA” și/sau „Sâmbătă la Muzeul de Artă”), numele complet, numărul de telefon și vârsta participantului. Confirmările vor fi trimise în funcție de numărul de locuri disponibile. Sursă foto: Facebook.com Citește și: FOTO Muzeul de Artă Constanța a găzduit încă un atelier dedicat copiilor. Care a fost tema de lucru
La Constanța în perioada 11-13 august, în intervalul orar 18.00-21.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, va fi organizată o expoziție marinărească, la care vor participa, cu tehnică și materiale specifice, reprezentanți de la „Academia Navală Mircea cel Bătrân”, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Centrul 39 Scafandri, Direcția Hidrografică Maritimă „Comandor Alexandru Cătuneanu” și Muzeul Național al Marinei
.
Astfel, aceștia arată în scrisoarea adresată Administrației Prezidențiale faptul că Șantierul Naval Mangalia are documentele necesare pentru a fi inclus în industria de apărare, fiind necesar ca el să devină un pilon central al Clusterului Naval Militar de la Marea Neagră, dar și un Centru Național de Mentenanță Navală Militară. În acest sens, sindicaliștii atrag atenția Administrației Prezidențiale că, în ciuda răspunsului anterior primit de la Cotroceni, Damen Shipyards Mangalia
.
Decizia luată de judecătorii de la Tribunal poate fi însă atacată în recurs. Amintim, este vorba despre aceeași dispoziți pentru care șeful Gărzii de Mediu Constanța a obținut deja, într-un proces separat, suspendarea acesteia până la finalizarea procesului în care a cerut anularea acesteia. Dosarul deschis de Marian Râșnoveanu are indicativul 5085/118/2024 și se află în atenția judecătorilor de la Tribunalul Constanța de la sfârșitul lunii iulie 2024. Astăzi, Tribunalul
.
„ În cursul zilei de ieri, în jurul orei 19, polițiști din cadrul secției de poliție Mamaia au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că imobilul dezafectat al unui fost club din stațiunea Mamaia ar fi fost cuprins de incendiu. Colegii mei s-au deplasat la fața locului, au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. În urma incendiului nu au rezultat victime ci doar pagube materiale. În
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.