Președintele Nicușor Dan și liderii PSD, PNL, USR și UDMR n-au reușit să ajungă la un consens asupra programului de guvernare și acordului politic pe care șefii partidelor urmează să-l semneze, susțin sursele HotNews. Ședința a durat circa două ore. O nouă discuție va avea loc duminică dimineață, de la ora 10.00. Președintele și șefii celor patru partide se vor întâlni din nou duminică, de la 10.00, pentru a încerca să ajungă la un acord. Planul e ca luni să aibă loc audierile miniștrilor în Parlament și votul de învestire și luni seară sau marți dimineață noul Guvern Bolojan să depună jurământul la Palatul Cotroceni. Asta deoarece marți, la prânz, președintele Nicușor Dan va pleca la summitul NATO de la Haga, apoi la Consiliul European și se va întoarce în țară abia vineri. Consiliul Politic Național al PSD a votat, sâmbătă, ca partidul să intre la guvernare. Duminică, va avea loc o nouă ședință, unde PSD va vota echipa cu care va merge în noul guvern. „Azi am avut consultarea cu colegii, și din comitetele politice județene. 4.770 de colegi. Am avut de ales între a intra la guvernare, pe negocierea politică și pe măsurile fiscale care în mare parte au fost prezentate, și trecerea în opoziție. Au votat 4.673 de colegi, 97 nu au votat, 3.339 – ”da”, adică într-un procent de 71,5% pentru ”da”. Opoziție – 27,3% și 60 de voturi – abținere”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD. Tot sâmbătă, Comitetul Politic al USR a votat intrarea la guvernare și propunerile de miniștri – Diana Buzoianu (Ministerul Mediului), Oana Țoiu (Ministerul de Externe), Radu Miruță (Ministerul Economiei și Digitalizării) și Ionuț Moșteanu (Ministerul Apărării și vicepremier). „O să trebuiască să luăm decizii extrem de nepopulare. Și dacă îl cunoașteți pe Ilie Bolojan un pic, știți că nu-i va fi frică să ia aceste decizii. Nici noi nu ne permitem să fim fricoși. De multe ori, vă avertizez de pe acum, vom avea de ales între o soluție proastă și o soluție și mai proastă, și toate acestea va trebui să le facem într-o coaliție în care ne despart multe de partenerii noștri, de unii mai mult, de alții mai puțin. Și totuși le datorăm românilor să fim prezenți acolo, la această masă a deciziilor grele, să încercăm să găsim soluții, să construim chiar și în condiții imperfecte”, a afirmat Dominic Fritz, președintele USR. La Congresul USR de sâmbătă a fost invitat și Ilie Bolojan (PNL), premierul desemnat, care a avertizat că nu va fi o perioadă ușoară, iar acest guvern la care se lucrează „va fi un guvern de sacrificiu”. „Doamnelor și domnilor, m-am uitat la sloganul pe care echipa dvs l-a pregătit: „Pregătiți să construim”. Cred că e finalul. Poate ar fi trebuit să apară „Pregătiți să demolăm privilegii, sinecuri (aplauze din sală). Pregătiți să tăiem cheltuieli inutile, ineficiența. Pregătiți să suferim alături de români, pentru că nu va fi o perioadă ușoară. Și, da pregătiți să construim, că nu se poate altfel”, a declarat Ilie Bolojan, la Congresul USR.
Evenimentul a debutat cu un moment festiv, în cadrul căruia invitați din România și din străinătate au susținut alocuțiuni pe teme relevante pentru profesia de avocat. A fost subliniată dubla semnificație a acestui an: 30 de ani de la adoptarea Legii nr. 51/1995, în același an în care, la nivel european, a fost lansată spre semnare Convenția europeană pentru protecția profesiei de avocat. În cadrul evenimentului au luat cuvântul: Baroul
.
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, privind șoferul unui autoturism care ar fi încercat să ademenească mai mulți minori, în apropierea unui parc din comuna Valu lui Traian, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele: În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murfatlar a rezultat că aspectele sesizate nu sunt reale. Tot în urma cercetărilor efectuate a
.
„Atenție, părinți!! Fenomenul drogurilor a luat o amploare colosală, acesta este scăpat de sub control în scoli şi acasǎ. În școli, consumul începe uneori de la 11-12 ani“, spune cu îngrijorare justificată George Drăgan, atrăând atenția, pe pagina sa de Facebook, asupra faptului că fenomenul le este cunoscut astfel inclusiv copiilor de gimnaziu. Conform informațiilor transmise de George Drăgan, elevii de gimnaziu „știu deja ce înseamnă «CK», «benzo», «pen», «lean»,
.
Imaginile video surprinse în trafic în această seară, 21 iunie 2025, pe DN 39, drumul ce leagă Eforie de Agigea, ilustrează un trafic îngreunat, înaintându-se foarte greu, iar viteza de deplasare fiind practic inexistentă. Amintim, astăzi, în zonă, au fost anunțate, totodată, patru transporturi agabaritice care vizează DN 39. Potrivit Centrului InfoTrafic, din Inspectoratul General al Poliției Române este vorba despre două transporturi aflate în zonă la ora 17.00 și,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.