Ministrul Apărării, detalii despre incidentul legat de drona rusească pătrunsă în spațiul aerian al României: Piloţii aveau autorizarea, au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul
„Azi am analizat raportul complet al misiunii de aseară şi am discutat cu colegii implicaţi, chiar şi cu pilotul care a condus formaţia de F-16. Piloţii au avut autorizarea să doboare drona, însă în momentele în care au avut contact direct au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul. E o decizie de profesionalism şi responsabilitate”, a explicat ministrul Apărării pe Facebook. Acesta a spus că vrea să mai clarifice o dată cadrul legal, în condiţiile existenţei multor „fake-news-uri”, precizând că pe 4 iulie, la 10 zile după ce a devenit ministru, a semnat ordinul prin care a stabilit că aprobarea doborârii dronelor este dată de comandantul militar al operaţiunii. „România condamnă ferm aceste provocări venite din partea Rusiei şi rămâne în coordonare permanentă cu aliaţii NATO. Armata Română îşi va continua planurile de pregătire şi de înzestrare, iar iniţiativa Eastern Sentry anunţată vineri de Secretarul General NATO, Mark Rutte, va duce la creşterea capacităţilor de apărare şi descurajare pe flancul estic”, a mai spus Moşteanu. Ministerul Apărării Naţionale a informat, sâmbătă seară, că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană Feteşti au decolat la ora 18.05 pentru monitorizarea situatiei aeriene la graniţa cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene ruseşti asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre şi după ce Forţele Aeriene au interceptat o dronă în spaţiul aerian naţional. Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a precizat că este vorba despre „o dronă rusească” şi că România „îşi apără spaţiul aerian” şi „rămâne vigilentă în faţa agresiunii ruseşti”. ISU Tulcea a emis două mesaje RO-Alert despre psobilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, fiind îndemnaţi să adopte măsuri de protecţie. Potrivit primului alineat al articolului 21 din Legea 73 privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, aeronava fără pilot la bord care trece ilegal frontiera de stat a României şi zboară în spaţiul aerian naţional fără autorizare poate fi distrusă, neutralizată sau poate fi preluat controlul asupra acesteia. Foto: Rol ilustrativ Freepik Citește și: Dronă rusă a survolat România timp de 50 de minute. Piloţii au decis să nu deschidă focul după evaluarea riscurilor Ce spune președintele Zelenski despre drona care a pătruns 10 kilometri în teritoriul românesc
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.