Într-un mesaj transmis marinarilor, șeful statului le-a mulțumit pentru contribuția la securitatea maritimă a României. ”Ziua Marinei Române este una dintre sărbătorile de suflet ale naţiunii noastre. Ceremoniile devenite tradiţionale la malul Mării Negre aduc laolaltă români veniţi din toată ţara să se bucure de festivităţile pregătite în cinstea marinarilor noştri. Vă transmit tuturor salutul meu călduros şi cele mai bune gânduri!”, afirmă preşedintele în mesajul transmis prin intermediul lui Cristian Diaconescu, consilier prezidenţial – Departamentul Securităţii Naţionale, coordonatorul Cancelariei Preşedintelui României, în cadrul festivităţilor desfăşurate la Comandamentul Flotei din Constanţa, citat de Observator. Nicuşor Dan subliniază că Ziua Marinei este o zi a unităţii naţionale, pentru că acest moment special reuşeşte să ne apropie oriunde ne-am afla. El aminteşte că rolul Forţelor Navale Române, alături de celelalte componente ale Armatei, este foarte important în a contribui, împreună cu Aliaţii şi partenerii României, la întărirea securităţii spaţiului euroatlantic şi la creşterea siguranţei cetăţenilor români. ”Vă asigur că vom continua eforturile pentru dotarea şi modernizarea Forţelor Navale Române, astfel încât să aveţi asigurat tot ce este necesar pentru succesul misiunilor la care participaţi”, a precizat preşedintele. ”Dragi marinari, Fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei Române, să vă aibă mereu în pază şi ocrotire! La mulţi ani şi bun cart înainte!”, a spus el în finalul mesajului. FOTO: Facebook Citește și: FOTO Ilie Bolojan l-a vizitat pe Gheorghe Hagi la Academia de fotbal: Cei doi s-au fotografiat împreună
Cortegiul funerar cu trupul neînsuflețit a sosit astăzi la Constanța și a fost depus la Casa Albastră unde prietenii și cunoscuții îi pot aduce un ultim omagiu. Slujba de citire a stâlpilor va avea loc sâmbătă, 16 august, ora 19.00. Înmormântarea va avea loc duminică, iar slujba la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, începând cu 11.30. Potrivit surselor noastre, cortegiul funerar va trece și în Portul Constanța locul unde
.
Potrivit Creștinortodox, Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, sunt prăznuiți pe 16 august. Domnia lui Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariției Bibliei în limba româna, numită „de la București”, în anul 1688. Și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia, dar și din Transilvania. A dat Bucureștiului o nouă Academie Domnească, transformând școala de la Sf. Sava în „colegiu public
.
La fața locului au intervenit pompierii de la Stația Midia, cu o autospecială ASAS și echipaj SMURD B2, pentru a preveni orice risc de incendiu sau alte incidente. Circulația a fost monitorizată și dirijată pe durata intervenției. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța au subliniat importanța respectării normelor de siguranță rutieră și a conducerii prudente, în special în zonele unde se află vehicule de mare tonaj sau transporturi speciale,
.
Echipele de intervenție ale CFR SA acționează în continuare pentru remedierea situației și pentru monitorizarea permanentă a zonei, astfel încât circulația să fie reluată complet, în condiții de siguranță cât mai curând posibil. În această perioadă, trenurile pot înregistra întârzieri, iar compania le recomandă călătorilor să consulte orarul actualizat înainte de plecare. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA regretă disconfortul creat și reafirmă angajamentul său de a restabili traficul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.