Potrivit autorităților, în cadrul acțiunii din Mamaia sunt angrenate mai multe efective ale IPJ Constanța. La aceste momente, activitatea polițiștilor este în plină desfășurare, mai mulți șoferi fiind trași pe dreapta de către oamenii legii. Actele le sunt verificate temeinic, iar conducătorii auto sunt inclusiv testați pentru alcool sau substanțe interzise. La acțiune participă și Kira, un superb ciobănesc german, dedicat luptei contra criminalității, aflat în slujba cetățenilor din Constanța, dar și a celor ce vizitează litoralul românesc. Comisarul șef Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, a oferit mai multe explicații cu privire la acțiunea din Mamaia ale forțelor IPJ, precizând că polițiștii sunt prezenți în toate stațiunile de pe litoral. „Suntem prezenți în această perioadă în tot județul Constanța, cu precădere în stațiunile de pe litoral, inclusiv în stațiunea Mamaia. Acționăm pentru ca toți turiștii și constănțenii să fie în siguranță, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru prevenirea accidentelor rutiere“, a declarat comisarul șef Olimpia Ceară. „Mesajul nostru este: «Suntem aici, sunteți în siguranță!»“, a mai precizat comisarul șef. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: REVOLTĂTOR! Un șofer de București, la plimbare cu mașina pe faleza Cazinoului din Constanța: nu este normal să se accepte așa ceva
Potrivit primelor date transmise de reprezentanții ISU Dobrogea, este vorba despre un incendiu de vegetație izbucnit pe strada Căminului, lângă Azilul de bătrâni din loaclitate. La intervenția din Poarta Albă au fost trimise două autospeciale de stingere de la Medgidia, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Constanța de la punctul din Valu lui Traian, o autospecială de stingere de la Palas, două autospeciale pentru transport victime multiple de la
.
Notarul Joița Botezatu a fost plasată sub control judiciar. Au mai fost arestați preventiv: Virgil Vlad, Stoica Viorica și Neagu Marinel. Arest la domiciliu au primit: Verdeș Mihaela Evelin, Pascale Nicoleta, Neagu Steluța. Curtea de Apel Constanța a respins propunerea de arestare formulată de DIICOT față de Valerica Moldovencei, Radu Vasilica, Iliescu Mihai, Gheorghe Petronela, și Ștefan Bulgaru. Decizia Curții de Apel Constanța nu este definitivă! Prin intermediul unui comunicat
.
Executorul Vasile Deacu, față de care măsura reținerii dispusă de procurorii DIICOT pentru 24 de ore a expirat în această seară, 9 iulie 2025, a ieșit din Palatul de Justiție și s-a îndreptat spre biroul său, aflat chiar peste drum de instanță. Acolo, executorul va aștepta decizia magistraților Secției Penale a Curții de Apel, care vor stabili dacă se impune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele său, pentru o
.
Amintim, pentru partea continentală a județului Constanța este în vigoare o avertizare meteo Cod portocaliu de vijelii, intensificări ale vântului, frecvente descărcări electrice și cantități însemnate de precipitații. Deși Mamaia nu se află în zona exactă vizată de anunțul de astăzi al meteorologilor, ploile și vântul puternic nu au ocolit stațiunea. A fost rupere de nori la Mamaia, iar turiștii au fugit din calea ploilor încă de la primele picături.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.