Mii de oameni s-au strâns pe faleza din zona Comandamentului Flotei, la statuia lui Mihai Eminescu, dar și la Cazino, de la primele ore ale dimineții, pentru a urmări spectacolul de neuitat oferit de Forțele Navale Române, cu prilejul zilei marinarilor militari și civili. Turiști veniți din toate colțurile țării, dar și constănțeni get-beget asistă impresionați, an de an la Ziua Marinei, la punerea în scenă a unor exerciții militare complexe, atât pe mare, cât și în aer, se bucură de sosirea Zeului Neptun și de jocurile marinărești și sunt impresionați de disciplina militară a marinarilor. La evenimentele de Ziua Marinei și-a anunțat prezența și premierul Ilie Bolojan. Acesta a fost întâmpinat cu onorul militar, la sosire. La evenimentul dedicat Zilei Marinei Române sunt prezenți președintele Consiliului Județean Constanța Florin Mitroi, prefectul Adrian Teodor Picoiu, primarul Vergil Chițac, deputații PNL Bogdan Huțucă și Marian Crușoveanu, vicepreședintele CJC Răzvan Filipescu, Florin Goidea – directorul CN Administrația Canalelor Navigabile SA, Mihai Teodorescu – directorul CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, alături de alte oficialități. Unul dintre primii sosiți a fost și Răducu Mazăre, fiul fostului primar al Constanței Radu Ștefan Mazăre, acum aflat în Madagascar, după ce a fost eliberat condiționat din executarea pedepsei primite pentru Dosarul Retrocedărilor din Constanța. Participă, de asemenea, la Ziua Marinei, pe Faleza Cazinoului din Constanța, Cristian Diaconescu, șeful Statului Major Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Forțelor Navale viceamiral Mihai Panait, ministrul de Interne Cătălin Predoiu, Robert Cazanciuc, ministrul Sănătății Alexandru Rogobete, președintele ANRE Sergiu George Niculescu, ministrul de Externe Oana Silvia Țoiu, dar și ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Circulația rutieră este închisă de la Poarta 2 spre Poarta 1, fiind permis doar accesul mașinilor oficiale. Comandorul Valentin Nae, comandantul SMMMFN Amiral Ion Murgescu, prezent la Ziua Marinei Ministrul Apărării Naționale, Liviu Ionuț Moșteanu, prezent la Constanța la evenimentele de Ziua Marinei 2025, a explicat presei faptul că președintele Nicușor Dan nu a putut veni, aceasta fiind o perioadă a concediilor. Ministrul Apărării, Liviu Ionuț Moșteanu, prezent la Ziua Marinei De asemenea, Liviu Ionuț Moșteanu a spus că „ministrul Apărării nu e Moș Crăciun“ și că există un plan de înzestrare a Armatei, agreat inclusiv de partenerii militari și strategici ai țării. ÎPS Teodosie a vorbit despre faptul că astăzi este o zi de mare sărbătoare pentru marinarii români, dar și pentru întreaga țară. „Ocrotitoarea marinarilor este Maica Luminii, Maica Domnului, de aceea marinarii poartă această uniformă albă“, a spus ÎPS Teodosie, prezent la evenimentele de Ziua Marinei de pe Faleza Cazinoului. Potrivit Forțelor Navale Române, activitățile organizate cu acest prilej, în anul în care se sărbătoresc 165 de ani de la înființarea Marinei Militare Române Moderne, încep la ora 10.00, cu ridicarea pavilionului, geacului și a marelui pavoaz. Concomitent, Muzica Militară a Forțelor Navale va intona Imnul Național al României și vor fi trase 21 de salve de tun de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul“. După alocuțiunile persoanelor oficiale, are avea loc o ceremonie religioasă, iar două remorchere maritime de radă și port vor lansa ancore de flori în valurile mării, în memoria eroilor marinari. Exercițiul desfășurat de Forțele Navale Române de Ziua Marinei 2025 a fost o încântare pentru întreaga asistență. În jurul orei 10.40, sosește Zeul Neptun, la bordul navei de comandament „Luceafărul“, după care va debuta exercițiul FNR 25, care se va termina, în jurul orei 12.00, cu defilarea navelor, ambarcațiunilor și aeronavelor. Ziua Marinei Române va fi încheiată seara, începând cu ora 20.00, când marinarii militari se vor retrage cu torțe pe traseul Poarta 1 – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu, în acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale, precum și cu un spectacol de focuri de artificii asigurat de Primăria Municipiului Constanța, care va putea fi urmărit din zona Piața Ovidiu – Portul Turistic Tomis. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: VIDEO Premierul Ilie Bolojan, HUIDUIT la Constanța, de Ziua Marinei. Ce mesaj le-a transmis constănțenilor FOTO VIDEO Ziua Marinei 2025, repetiție generală pe Faleza Constanței: Defilări, jocuri marinărești și disciplină militară, sub ochii încântați ai spectatorilor
Echipele de intervenție ale CFR SA acționează în continuare pentru remedierea situației și pentru monitorizarea permanentă a zonei, astfel încât circulația să fie reluată complet, în condiții de siguranță cât mai curând posibil. În această perioadă, trenurile pot înregistra întârzieri, iar compania le recomandă călătorilor să consulte orarul actualizat înainte de plecare. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA regretă disconfortul creat și reafirmă angajamentul său de a restabili traficul
.
Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanța. Cauza care are ca obiect „înşelăciunea (art.244 NCP) art. 53 al. 3 rap. la art. 224 al. 1 şi 2 Cp, art. 47 al 1 rap. la art. 322 al.1 Cp, cu aplic. art. 35 al. 1 Cp, ambele cu aplic. art. 38 al.1 şi 2 Cp, art. 322 al. 1 Cp, cu aplic. art. 35 al. 1 Cp“. În cauză, Buchila Dragoș
.
Într-un mesaj transmis marinarilor, șeful statului le-a mulțumit pentru contribuția la securitatea maritimă a României. ”Ziua Marinei Române este una dintre sărbătorile de suflet ale naţiunii noastre. Ceremoniile devenite tradiţionale la malul Mării Negre aduc laolaltă români veniţi din toată ţara să se bucure de festivităţile pregătite în cinstea marinarilor noştri. Vă transmit tuturor salutul meu călduros şi cele mai bune gânduri!”, afirmă preşedintele în mesajul transmis prin intermediul lui
.
Potrivit salvamarilor, „cel puțin două butoaie, posibil încărcate cu uleiuri industriale, au ajuns pe Plaja Gloria din Eforie Sud, în această după amiază. Echipa noastră a alertat imediat Garda de Mediu și Autoritatea Navală Română, care vor face cercetări amănunțite. Din primele informații, se pare că recipientele ar fi căzut de pe un vas aflat în larg, în timpul furtunii din urmă cu câteva zile. Important: Din datele noastre, niciun
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.