Conform magistraților, inculpatul (m.m. D.A.R.) ar fi comercializat bancnote false, din cupiura de 50 euro, contra sumei de 125 lei / bucată (50% din valoarea reală. „În data de 13 iunie 2025, inculpatul a vândut colaboratorului autorizat în cauză 4 bancnote din cupiura de 50 euro, contra sumei de 500 de lei. Din raportul de constatare întocmit de IPJ Dolj – Serviciul Criminalistic rezultă că cele patru bancnote nu sunt autentice“, conform magistraților. Tot potrivit procurorilor, „inculpatul a vândut aceluiași colaborator 8 bancnote din cupiura de 50 de euro, contra sumei de 1000 de lei. Cu prilejul vânzării, au intervenit organele de urmărire penală care au mai găsit asupra inculpatului 22 de bancnote din cupiura de 50 de euro și două bancnote din cupiura de 20 de euro“. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Judecătoria Constanța, o nouă AMÂNARE în dosarul dublei tragedii de la Agigea! Vezi aici ultima anunț al judecătorilor
Astfel, cms. șef Carmen Șerbănescu este acum director plin al instituției, asigurând conducerea administrativă a inspectoratului de poliție de la malul mării. Amintim, echipa managerială a IPJ Constanța este formată din inspectorul șef împuternicit pe funcție, chestorul Cornel Georgian Mototolea, comisarul șef Nicolae Simion, adjunct al inspectorului șef al IPJ Constanța, dar și comisarul șef Nicolae Grosu, împuternicit adjunct și directorul administrativ cms. șef Carmen Șerbănescu. Legea 190 din 2018,
.
Către locul procedurii incendiului din Poarta Albă au fost direcționate mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța. Intervenția este în desfășurare. Sursa foto (cu rol ilustrativ): ISU Delta Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile
.
Valul de căldură persistă în Dobrogea, anunță Administrația Națională de Meteorologie, care precizează că acest va fi intens și va persista până miercuri, 9 iulie 2025, valorile maxime fiind în medie de 32 de grade, iar în partea continentală a regiunii fiind caniculă. „După această dată, vremea se va răci, iar media valorilor diurne va ajunge la 29 de grade“, au mai spus reprezentanții ANM. Totuși, răcirea va fi de
.
O mobilizare de forțe impresionantă s-a făcut în cel mai scurt timp după ce părinții au constat lipsa celor doi băieți care intraseră în apă să se distreze. Salvamarii din Eforie Nord au organizat patrule de căutare, alături de trei echipaje de poliție și jandarmerie, iar cei doi copii au fost găsiți în mai puțin de 30 de minute. Băieții fuseseră văzuți ultima dată la ora 10.00, iar la ora
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.