Au fost verificați 36 de operatori economici, cu obiect de activitate precum: cluburi, terase, restaurante, fast-food-uri și magazine din stațiunile Costinești, Vama Veche, Mamaia și Eforie. Rezultatul controalelor evidențiază și de această dată un număr de peste 30 de operatori economici cu abateri de la prevederile legale în vigoare, fiind aplicate 8 avertismente și 48 de amenzi în cuantum de 258.000 lei. Comercianți din Costinești, Vama Veche, Mamaia și Eforie, amendați de ANPC Asigurarea consumatorilor a unui nivel cât mai ridicat de protecție, constituie o prioritate, fapt pentru care comisarii ANPC au dispus următoarele măsuri: Comercianți din Costinești, Vama Veche, Mamaia și Eforie, amendați de ANPC „ANPC reamintește operatorilor economici obligația constantă de a respecta legislația privind protecția consumatorilor și încurajează turiștii să semnaleze orice nereguli întâlnite în vacanță, având la dispoziție Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Constanța precum și orice altă formă de sesizare legală adresată ANPC”, transmit reprezentanții ANPC. Sursă foto: ANPC Citește și: FOTO VIDEO ANPC, noi controale pe litoral! Produse alimentare expirate, puse la vânzare. Iată ce alte nereguli au mai fost descoperite
Suprafață disponibilă pentru închiriere este de 18.299 mp, fiind situată în albia minoră a Dunării – Rasova. Contractul de închiriere va avea o durată de 2 ani. Oferteșe pot fi deăuse până pe 14 august 2025, ora 16:00. Acestea vor fi deschide pe data de 18 august 2025, ora 10:00. La licitație pot participa persoane fizice sau juridice, române sau străine, care: achiziționează caietul de sarcini (preț: 1.000 lei, TVA
.
Deși mai rămăseseră doar 2,5 kilometri până la destinație, aceștia au fost parcurși în peste 40 de minute, din cauza coloanei uriașe de mașini care înaintează cu dificultate. Circulația se desfășoară bară la bară pe serpentinele care urcă spre Bâlea, una dintre cele mai căutate destinații montane în weekend. Temperaturile ridicate din orașe și dorința de evadare în natură au adus mii de turiști în zonă, dar infrastructura rutieră, oricât
.
Conferința de presă va fi transmisă LIVE pe conturile de Facebook și Youtube ale Guvernului și pe canalul Palatului Victoria. Dragoș Anastasiu se află în mijlocul unui scandal, după ce a recunoscut în instanţă că a plătit timp de 8 ani „taxă de protecţie” la ANAF pentru ca firmele sale să nu aibă probleme. Potrivit Observator, o fostă inspectoare ANAF a primit bani și vacanțe de lux în valoare de
.
Ion-Laurentiu Afilipoaei este autorul clipului în care se pot observa mai multe autoturisme avariate în urma unui carambol pe autostradă: „Asta se întâmplă când mergeți unul lipit de celălalt pe banda 2. Toți sunteți piloți, vă trebuie autostrăzi noi. Vă trebuie autostrăzi, dar nu știți să circulați pe ale. Nu distanță de securitate, nu nimic… Ochii în telefon și talpă, atâta știți!”, a comentat autorul clipului. FOTO: Citește și: Noua
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.